Liga Campionilor

VIDEO+FOTO Steaua sărbătorește azi 31 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni! Jucătorii sunt în plin scandal

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 07 mai 2017

Astăzi se împlinesc 31 de ani de când Steaua București a câştigat Cupa Campionilor Europeni într-o finală de vis împotriva Barcelonei. Meciul s-a jucat la Sevilla, pe stadionul "Ramon Sanchez-Pizjuan".

După 90 de minute și prelungiri scorul a fost 0-0, iar portarul Helmuth Duckadam a apărat patru lovituri de departajare consecutive, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0.

Cei care au marcat pentru Steaua au fost Marius Lăcătuş şi Gabi Balint, ei aducând trofeul CCE în Ghencea.

Duckadam a fost supranumit după aceea "Eroul de la Sevilla".

Astfel, Steaua a devenit prima echipă din Estul Europei şi singura dintr-o ţară comunistă care a câştigat trofeul continental suprem. Aproape 70.000 de spectatori au asistat la triumful Stelei în cea mai importantă competiție intercluburi.

Vezi VIDEO cu toată partida

Echipele de atunci:

Steaua (4-4-2): Duckadam – Iovan (c), Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Bălan, Bölöni, Majearu, Lăcătuş – Balint, Piţurcă
Rezerve: Stângaciu – Weissenbacher, Pistol, Petcu, Radu II
Antrenor: Emeric Ienei

Barcelona (4-4-2): Urruticoechea – Gerardo, Blanquetti, Alexanco, Alberto – Victor, Schuster, Marcos, Pedraza – Archibald, Hidalgo.
Antrenor: Terry Venables

Loviturile de departajare:
Steaua: au ratat Majearu şi Boloni / au marcat Lăcătuş şi Balint
Barcelona: au ratat Alesanco, Pedrazza, Alonso, Marcos

Pagini din Sportul Românesc din mai 1986, care relatează performanța:

au rupt tradiția

Din cauza scandalului dintre CSA și Steaua, jucătorii Stelei '86 au renunțat la reunirea pe care o făceau la Cheile Grădiștei. Astfel, astăzi, o parte dintre foștii jucători se vor reuni la un restaurant pentru a petrece câteva ore împreună, așa cum au vrut Victor Pițurcă și Tudorel Stoica.

"Eu am vândut ARO-ul unui cioban, Bărbulescu unui zarzavagiu. Ford-urile nu au mai sosit, deşi ne alesesem şi culorile"
Gabi Balint, atacant Steaua '86

"Unii, la penalty-uri, o luaseră spre vestiare, alţii se fofilau. La antrenamente, Helmuth ne lua suta de lei şi berile la penalty-uri, dar apoi ne-a făcut celebri"
Marius Lăcătuş, atacant Steaua '86

"Pe vremea mea se făceau şi cantonamente puternice, nu se juca împotriva bucătarilor în Antalya. Îmi pare rău că n-am fugit din ţară când mi-a zis Belo, poate eram mai respectat"
Adrian Bumbescu, fundaş Steaua '86

"Steaua '86 este ca o melodie care va fi apreciată mereu indiferent de trecerea anilor"
Ladislau Boloni, mijlocaş Steaua '86

"Ne simţeam pe teren cu ochii închişi, la orice oră. Vulpea spune că strugurii sunt acri, când nu ajunge la ei, nu-i mai credeţi pe cei care zic că am avut culoar uşor, atunci, spre finală"
Mihail Majearu, mijlocaş Steaua '86

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.