Liga 1

Reghe nu a venit la conferința de presă » Și-a trimis secundul, iar acesta a atacat pe toată lumea: "E un final previzibil"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 07 mai 2017

Laurențiu Reghecampf, suspendat pentru două etape după meciul cu Dinamo, 1-2, nu a venit astăzi la conferința de presă de dinaintea meciului cu Astra, de mâine.

Toni Petrea, antrenorul secund, a venit la conferință și a vorbit despre finalul sezonului și despre meciul cu echipa campioană.

"Din punctul meu de vedere, acest final de play-off a fost unul previzibil. Mă refer la modul de exprimare al unor echipe în ultimele jocuri. E normal. Unele echipe nu mai au aceeaşi motivaţie și nu mai au niciun obiectiv. De aceea,  probabil că interesul pentru aceste meciuri nu mai este acelaşi.

Lucrurile vor sta cu totul altfel mâine. E cunoscută adversitatea celor de la Astra faţă de Steaua. Jucătorii se vor motiva și toată lumea vrea să câştige contra Stelei. Ne aşteaptă un meci greu și suntem conştienţi că vom primi o replică foarte bună din partea Astrei. Cred că suntem pregătiţi să facem faţă.

Noi suntem obligaţi să câştigăm. Vom vedea după meci care mai sunt şansele. Nu este presiune. Trebuie să câştigăm cele două meciuri care au rămas. După aceea vom vedea ce se întâmplă în celelalte partide", a spus Toni Petrea la conferința de presă.

  • Astra - FCSB se joacă mâine de la ora 20:30 și va fi în direct pe TV Digi Sport, TV Dolce Sport și LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.