Sporturi   •   Handbal   •   CSM BUCUREȘTI - BUDUCNOST 26-20

Scandal după CSM București - Buducnost! Cristina Neagu a izbucnit în lacrimi și a atacat la declarații: "Nu-mi explic"

FOTO: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 07 mai 2017

Finala mică a Final Four, pierdută azi în fața lui CSM București de Buducnost (20-26), a fost ultima partidă pentru Cristina Neagu în tricoul echipei din Muntenegru, urmând ca din vară să se întoarcă în România, la CSM.

Jucătoarea lui Buducnost a fost extrem de emoționată la finalul partidei, plângând în brațele colegelor de la echipa muntenegreană. 

Românca a fost nemulțumită la interviul de după meci, reproșându-i propriului antrenor, Dragan Adzici, faptul că a jucat prea puțin. 

"Nu-mi explic de ce am jucat atât de puțin, toate jucătoarele care urmează să plece la echipă au jucat puțin, cred că asta a vrut să facă antrenorul.


Eu am spus că vreau să joc, dar n-am înțeles, nu-mi pot explica de ce nu am făcut-o mai mult.

Am început bine meciul, mă simțeam bine. Nu înțeleg de ce am ieșit și nu am mai intrat. Îmi pare rău că la ultimul meu meci am jucat puțin și am un sentiment ciudat", a spus Neagu. 

Jucătoarea a vorbit și despre revenirea la CSM București. 

"Părăsesc echipa după patru ani foarte frumuși, o să-mi lipsească multe lucruri de aici. Experiența mea la Buducnost s-a terminat astăzi, trebuie să privesc înainte.


Mulțumesc românilor care m-au susținut din tribune în aceste zile. Sunt nerăbdătoare să mă întorc, dar am nevoie și de vacanță. Voi fi concentrată 100%, vom avea un lot bun, va fi foarte mare presiune, dar sper că la anul vom fi aici, la Budapesta, în final Four-ul Ligii. 

Fetele de la CSM mi-au spus să nu plâng, că mă așteaptă acasă cu brațele deschise", a mai spus Cristina Neagu, la TV Digi Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.