Fotbal   •   Liga 1   •   CS U CRAIOVA - VIITORUL 0-1

Becali îl atacă pe Rotaru: "El nu e pe tarlaua ANRP aici! Mergem la DNA!"

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 08 mai 2017

După ce a anunțat că va reclama la UEFA ceea ce s-a întâmplat la meciul dintre CS U Craiova și Viitorul (0-1), pentru că oltenii au apelat la o echipă experimentală, Becali l-a atacat și pe Mihai Rotaru, patronul lui CS U.

"Am făcut hârtie la UEFA după ceea ce a făcut Craiova cu Viitorul. Nu este nicio problemă dacă luăm sau nu titlul. Nu contează ce o să facem noi cu Astra, contează ce s-a întâmplat aseară. Noi vom propune să fie scoși din competiție.

O să mergem și la DNA, că aici e vorba de prejudiciu. Nu ne jucăm. Vorbim de o problemă de principiu! Eu o să-i arăt lui Rotaru că e nu e pe tarlaua ANRP (n.r. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților), aici este la Liga Profesionistă!

Care este mai corect? Becali, care a plătit să se joace corect și a făcut 3 ani de închisoare? Sau Rotaru, care a desconsiderat cu rea credință și a influențat clasamentul?", a spus Becali la TV Digi Sport.


Mihai Rotaru este suspect într-un dosar DNA care vizează activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin care statul ar fi pierdut sume mari de bani în mod ilegal.

În 2013, Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Patronul FCSB le-a oferit sume de bani celor de la Gloria Bistrița în 2006, pentru ca aceștia să-și apere corect șansele într-un meci cu Rapid. Episodul s-a repetat în 2008, când jucătorii lui "U" Cluj au fost premiați pentru a-și apăra corect șansele în meciul din ultima etapă cu CFR Cluj, contracandidata celor de la FCSB la titlu.

Citește și: Becali a ieșit la atac după CS U Craiova - Viitorul, 0-1! Amenințări și acuze dure: "E corupție! Am făcut hârtie la UEFA"


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.