Afectat de bănuielile provocate de prestația cu Dinamo, Marc nu se simte în stare să joace, dar singura variantă e Vâtcă, un portar a cărui carieră a resuscitat-o Hagi.
Clujul promite că se va prezenta onorabil în ultima etapă, la Ovidiu, dar situația din vestiarul lui Miriuță e mai proastă decât oricând.
Accidentările, condițiile contractuale cu mulți fotbaliști aflați pe picior de plecare și șocurile recente, 0-3 și cu Craiova, și cu Dinamo, au deteriorat echipa. Atât de rău, încât nu e foarte clar cum va reuși antrenorul să alcătuiască o formulă normală pentru jocul cu Viitorul.
"Bag mâna în foc că nu facem blat!"
O partidă de care depinde aproape totul în finalul sezonului, întrucât și Dinamo, și Steaua au nevoie ca vișiniii să-i încurce pe oamenii lui Hagi ca să mai spere că pot câștiga campionatul.
Clujul arată foarte rău de două meciuri, după eșecul cu Dinamo au existat și bănuieli că ardelenii nu s-au omorât cu firea. Golul de 0-1 a fost facilitat tocmai de o gafă a lui Traian Marc, un portar fost la Dinamo.
Miriuță caută să salveze onoarea la Ovidiu: "Să știe toată lumea clar că băieții mei nu se dau la o parte! Nu ne prostituăm! S-au exagerat discuțiile după jocul cu Dinamo! Marc a venit la mine plângând fiindcă a fost acuzat! Eu am încredere totală în ei, bag mâna în foc oricând!".
"Gigi de ce le-a dat meciul "câinilor"?"
FCSB a alimentat suspiciunile legate de CFR-Dinamo, meci încheiat cu scorul 0-3. Duckadam a remarcat greșelile lui Marc, iar Becali a acuzat direct partida: "Mai înțeleg un non-combat, cum am văzut la Cluj, dar nu se poate ce a făcut Craiova cu Viitorul, să bage copiii!". Termenul non-combat l-a enervat pe Miriuță.
Tehnicianul a recunoscut de multe ori că e fan al lui Dinamo, pentru care a și jucat la începutul anilor 90, iar acum e și o variantă de înlocuire a lui Contra, în cazul în care Negoiță nu va izbuti până la urmă să-l păstreze pe Cosmin.
În ciuda legăturilor sale dinamoviste, Vasile îl învinovățește pe Gigi pentru teoria non-combatului: "Unii care văd că pierd campionatul caută vinovați pentru asta. De ce FCSB n-a bătut-o pe Dinamo? De ce n-a câștigat cu Viitorul? așa, dacă vorbim despre non-combat, pot să mă gândesc și eu că FCSB s-a dat la o parte în Derby ca s-o facă pe Dinamo campioană? Cred că d-aia s-a făcut penalty-ul ăla în prelungiri, cu faultul lui De Amorim!".
Apără omul "Regelui"?
Miriuță promite că echipa lui se va prezenta decent la Ovidiu. Doar că îi e greu să alcătuiască o formulă pentru partida de sâmbătă. Există absenți importanți: Mincă, Camora, Tiago Lopes, Gomelt, Juan Ruiz. Primul e portarul titular, e accidentat și a fost înlocuit contra lui Dinamo de gafeurul Marc.
Traian e afectat de discuțiile pe care le-a provocat prestația sa din runda trecută și nu se mai simte în stare să înceapă încă un joc ca titular. Singurul goalkeeper rămas în lot e Cosmin Vâtcă, 34 de ani, un portar care n-a mai apărut în Liga 1 de la începutul lunii decembrie 2016.
El a fost la Viitorul între 2012 și 2014. Hagi i-a restartat cariera atunci, după o perioadă în care Cosmin fusese rezervă la Steaua, la Gaz Metan și la Rapid.
Gigi: "Să joace Omrani!"
Becali are idei și despre echipa lui Miriuță, după ce a căutat să influențeze distribuția Craiovei contra Viitorului: "dacă joacă Deac și Omrani cu Viitorul, luăm campionatul sigur!".
Asta după ce la pauza partidei CSU-Viitorul ceruse "să intre Ivan dacă vreți să nu vă pârăsc mâine dimineață la DNA!". "Omrani va juca", promite Iuliu Mureșan.
Miriuță garantează că pe teren va fi și Deac, cu care Gigi a negociat în ultimele două luni pentru un transfer la FCSB.
Cum poate să arate CFR la Ovidiu:
Vâtcă - L. Rus, Larie, Horj, Peteleu - A. Mureșan, Nascimento - Deac, Ad. Păun, Nouvier - Omrani (Bud)
"Apar în ziare și pe site-uri numai bănuieli de aranjamente. Și omul simplu, cum e frate-miu de la Baia Sprie, crede că se fac blaturi! Săracu', nici nu apucă să vadă toate meciurile, ia de bune declarațiile și articolele!"
Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj"Cred că Viitorul e favorită să câștige campionatul. De ce? Pentru că depinde doar de ea, e suficient să ne bată pe noi ca să ia titlul. Sigur, noi o să facem tot posibilul să-i încurcăm pe constănțeni"
Iuliu Mureșan, președinte CFR, la DigiSport
{{text}}