Cuplul din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras-Alexandru Deaconu, a desemnat arbitri FIFA să oficieze cele 3 finale, însă i-a ales chiar pe cei mai tineri şi mai puţin experimentaţi din întreaga listă a "centralilor" cu ecuson internaţional!
Media de vârstă a celor 3, Kovacs, Găman şi Feşnic, e de numai 30 de ani, nivel la care în campionatele mari din Europa, gen Anglia, Italia, Spania, un arbitru abia face pasul în prima ligă!
CCA a fost obligată să facă aceste alegeri. Din start, aproape jumătate din lista FIFA era indisponibilă: Haţegan, Colţescu şi Radu Petrescu au arbitrat joi seara la returul semifinalei Europa League, Manchester United - Celta Vigo 1-1. Cum între finalul acelui joc, care s-a terminat la miezul nopţii, şi startul partidelor de azi erau mai puţin de 28 de ore, cei 3 au ieşit din calcule. Lor li s-a adăugat Marius Avram, care a comis erori mari în acest play-off şi n-a fost luat în calcul! În plus, Tudor, arbitrul cu cea mai mare experienţă din tot lotul, nu mai e pe lista FIFA, iar comisia a căutat să aibă la fiecare meci un ecuson FIFA pe pieptul "centralului".
1.100 €e baremul pe care fiecare dintre cei 3 "centrali" îl va încasa pentru meciul de azi, sumă din care îşi va achita transportul, cazarea şi masa
Viitorul - CFR Cluj
- Arbitru: George Găman (Craiova)
- Asistenți: Vasile Marinescu (București), Ciprian Danșa (Oradea)
- Observatori: Adrian Vidan (București), Bogdan Buhuș (Bârlad)
George Găman (Craiova)
- vâsta: 31 de ani
- debut în Liga 1: 21 mai 2012 (Petrolul - Sportul 0-3)
- debut pe lista FIFA: 2017
- meciuri în Liga 1: 67
- greșeli în actualul sezon: 5
În sezonul 2016 - 2017, Viitorul cu Găman:
3 jocuri - 1 victorie - 0 remize - 2 înfrângeri
- Viitorul - Steaua 1-3
- Viitorul - CFR Cluj 2-1
- Steaua - Viitorul 2-0
Steaua - CSU Craiova
- Arbitru: Horațiu Fesnic (Cluj-Napoca)
- Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Vladimir Urzică (P. Neamț)
- Observatori: Dan Berbecaru (Rm. Vâlcea), Ion Craiu (București)
Horațiu Feşnic (Cluj-Napoca)
- vâsta: 27 de ani
- debut în Liga 1: 12 martie 2012 (Astra - CS Mioveni 3-1)
- debut pe lista FIFA: 2017
- meciuri în Liga 1: 41
- greșeli în actualul sezon: 4
În sezonul 2016 - 2017, Steaua cu Feșnic:
3 jocuri - 1 victorie - 2 remize - 0 înfrângeri
- Steaua - CSM Poli Iasi 1-1
- ASA Tg. Mureș - Steaua 1-1
- Steaua - Astra 3-0
Dinamo - Astra
- Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)
- Asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Marius Nicoară (Dr. Tr. Severin)
- Observatori: Aron Huzu (Sibiu), Viorel Anghelinei (Galați)
Istvan Kovacs (Carei)
- vârsta: 32 de ani
- debut în Liga 1: 11 august 2007 (Poli Timișoara - Pandurii 3-1)
- debut pe lista FIFA: 2012
- meciuri în Liga 1: 201
- greșeli în actualul sezon: 7
În sezonul 2016 - 2017 Dinamo cu Istvan Kovacs:
4 jocuri - 2 victorii - 1 remiză - 1 înfrângere
- Dinamo - FC Voluntari 3-1
- Dinamo - CSU Craiova 2-1
- Steaua - Dinamo 2-1
- CSU Craiova - Dinamo 2-2
Toate 3 au fost dezavantajate
Aproape că n-a existat sezon în ultimul deceniu în care campioana să nu termine pe plus în raportul erori pro-erori contra în privinţa greşelilor de arbitraj. Actualul sezon e chiar excepţia de regulă. Toate cele 3 echipe care se află în lupta pentru titlu sunt pe minus în acest top. Dinamo a fost cea mai dezavantajată, practic echipa lui Contra a avut de suportat cele mai multe erori împotrivă dintre toate cele 14 formaţii din Liga 1.
GREŞELI ARBITRAJ ÎN ACTUALUL SEZON
Pro | Contra | |
Dinamo | 8 | 15 |
Viitorul | 8 | 12 |
Steaua | 11 | 13 |
{{text}}