Gică Popescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Gică Hagi, după ce Viitorul a câștigat titlul la finalul unui play-off incendiar.
”E un miracol ce s-a întâmplat. Am petrecut mult timp alături de el și știu care erau temerile lui la startul acestui sezon. A făcut un lucru extraordinar. E o dovadă că fotbalul românesc are resurse în continuare.
Gică a crezut în acest proiect de la început și acum vin rezultatele. Mi-a spus înainte de meci că nu-l interesează rezultatul, pentru că a demonstrat oricum că merită locul 1. El e un învingător”, a spus Gică Popescu la TV DigiSport.
Fostul internațional a dezvăluit și care a fost ambiția lui Hagi în acest sezon: ”Vă spun un secret, sper să nu se supere pe mine. Singurul motiv pentru care și-a dorit să câștige campionatul a fost ca să intre în grupele Champions League. E o motivație fantastică pentru el. Și grupele Europa League sunt ok, dar nu se compară.
Eu am știut mereu că e antrenor bun. Probabil că și cei care aveau dubii au fost convinși acum.
”Jucătorilor mai tineri le-au tremurat picioarele la unele faze. S-a văzut lipsa de experiență. În repriza a doua au intrat însă mult mai determinați pe teren”
Gică Popescu”Gică a încercat să își țină departe jucătorii de presiuni. Echipele ca Steaua și Dinamo știu să facă adversarii să clacheze. Gică a preluat însă presiunea pe umerii lui”
Gică Popescu
{{text}}