Liga 1

VIDEO+FOTO Campioană cu sufletul la gură » Viitorul a câștigat primul titlu din istorie! A primit medaliile și trofeul, dar FCSB merge la TAS

Articol de Eduard Apostol  —  Sunday 14th of May 2017 12:00

Cele șase echipe din play-off au ieșit aseară de la cabine trăgând cu ochiul la trofeul campioanei. Doar trei formații aveau speranțe, restul, cel mult, să-și apere onoarea.

Soare pe cerul Capitalei, nori pe Litoral. Meciurile stau să înceapă, fix la aceeași oră, două minute după 20:00. Gata cu calculele, la naiba cu procesele, hai să vedem și fotbal!

Click aici pentru VIDEO și FOTO!

Cel mai mare câștig al ultimei runde

Secunda 50. Incursiune tupeistă a oltenilor, adunați pe sprânceană, iar Briceag mai să taie iluziile roș-albaștrilor. Partea bună a războaielor psihologice este că s-au umplut arenele, iar efervescența tribunelor depășește spectacolul din iarbă.

Partea și mai bună e că se joacă pe bune în startul acestor partide incendiare. Nici nu știi cine trage la titlu și cine e turist. În Ștefan cel Mare, Oros (7) a avut o "foarfecă" rară, iar Ioniță II (14) a pironit bara.

La malul mării, Omrani (7) e aproape să deschidă scorul, apoi Păun (34) îngheață apa în mijloc de mai, dar nu ajunge la o minge ce-ar fi putut ucide visele regale. Pe Național Arena, Bancu (10) se lovește de clarviziunea "Sfântului" Niță.

Tic-tac

Se deschide balul! Alibec (18), din 6 metri, după ce Calancea respinge o minge șutată slab de De Amorim. FCSB campioană, Viitorul pe 2, Dinamo tot pe 3. Fără TAS, fără nebuneli. Pe Ștefan cel Mare e bucuria fotbalului, se trece cu repeziciune de la o fază la alta, iar Ioniță II (32) izbutește ce n-a putut cu dușmanii.

Din pasa de geniu a lui Budescu, un exterior care cu roș-albaștrii s-a dus mereu doar în out. "Câinii" se pun pe treabă, este cel mai prost scenariu pentru ei la ora serii, iar Nemec (40) și-aduce aminte cum e să dea gol după 5 etape goale. Dinamo - Astra, 1-1, dar nu se schimbă nimic, FCSB campioană, Viitorul pe 2, roș-albii rămân cu fotbalul.

Pac-pac!

Elevii lui Reghe cel din gura tunelului au rezolvat meciul. Pac-pac: Alibec (42) și Jakolis (44) duc scorul la 3-0, reconfortant, un mesaj de "Băgați copiii!" pentru oltenii călcați în crampoane. FCSB dansează, jucătorii își pot permite să stea cu mintea și la ce se întâmplă la Ovidiu. Spectacol ca pe vreme stemei vechi, tâp, tâp, tâp al lui "Scooter" în difuzoare, iar suporterii se îndreaptă buluc spre Național Arena. Trofeul pare că este deja în mâna jucătorilor roș-albaștri.

Viitorul stelist își îngroapă viitoarea echipă

La 240 de kilometri distanță, Hagi simte că ai lui acuză șocul finalului electrizant. "Regele" e transfigurat, Omrani (47) face liniște pe stadion, apoi Larie salvează FCSB la cealaltă poartă. Boli (50) reia spre nicăieri cu toată poarta goală, iar Omrani (54) nu înscrie singur cu Râmniceanu!

Ne-bu-ni-e! Acesta este Champions League-ul nostru, mai încâlcit, mai drăgălaș, dar negru pe alb, curat. Larie, cel mai nou fecesebist, face penalty, în minutul 63, incredibil ce greșeală, să zici că e ...! Iancu dă cel mai important gol din cariera sa, iar Viitorul revine pe locul 1, campioană, urmată de FCSB și Dinamo. Penalty făcut de viitorul stelist, transformat de un fost stelist. Cum vă place? Dar trecem iar în camera în care se aude ticăitul unui ceas elvețian într-un Lausanne rece.

Hora bucuriei doar pe Litoral

Hagi e Hagi, nu mister Găman? "Regele" își pierde cumpătul pe margine, dar evită trimiterea în tribună. CFR atacă de parcă "feroviarii" vânează titlul, s-a lăsat iar plumbul în ghetele Viitorului. Este ultima necunoscută care contează a triplei de foc de sâmbătă seară.

Roș-albaștrii de pe Național Arena, de la primul jucător până la ultimul suporter, cunosc rezultatul de la malul mării, meciul practic curge de la sine, la trecerea ceasului. Frustrare și gândul care fuge spre TAS. Viitorul nu mai joacă nimic, fără supărare, vorba lui Țucudean, aia cu ultimele 5 minute care se transformă în 10, în 15, în 20.

Trofeul istoric a venit căutat prin iarbă, cu emoții și cu sufletul la gură. Final de meci, Hagi gest a la Mourinho refuzând bucuria și plecând afectat spre vestiare, jucătorii savurând momentul unic în viața multora, de a fi campioni, într-o horă a fericirii. Pe Național Arena doar necaz și amăgire, deși patronul anunță FCSB campioană. The end sau va continua? Mână la TAS, birjar!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.