Liga 1

Scenariu-bombă: "Putem avea un meci de departajare între Steaua și Viitorul"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 14 mai 2017

​Avocatul focșănean Adrian Neacșu a vorbit despre diferendul dintre Viitorul și FCSB în ceea ce privește campioana legală din Liga 1.

Acesta spune că ar putea exista un meci de departajare între cele două formații, deși echipa lui Hagi și-a adjudecat deja titlul de campioană.

"După victoria de ieri a Viitorului şi controversa juridică iniţiată de Steaua am citit şi eu Regulamentele FRF privind organizarea activităţii fotbalistice în România. Din pură curiozitate profesională. Am citit şi comunicatul de presă al LPF prin care interpretează regulamentul în sensul în care prin campionat se înţelege numai sistemul play-out/⁠play-off.

Juriştii Stelei, dimpotrivă, înţeleg prin campionat atât sezonul regulat cât şi sezonul în sistem play-out/⁠play-off. Fără să adâncesc analiză juridică, regulamentul FRF este clar şi poate fi aplicat fără nici un fel de confuzie. Campionă în play-off, în caz de egalitate, de puncte este echipa care are numărul mai mare de puncte obţinute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte (adică varianta LPF-⁠ Viitorul).

Textul explicit pe care juriştii LPF au uitat să-⁠l indice pentru a opri speculaţiile juridice este chiar art 27 alin. 1 teza finală din ROAF La terminarea fazelor play-off /⁠ play-out "ierarhia valorică a echipelor se stabileşte în funcţie de locul ocupat de fiecare în faza în care a participat". Acesta, coroborat cu art. 8 lit a), care spune foarte clar că sistemul competiţional play-out/⁠play-off este altceva decât campionatul, stabileşte că departajarea în play-off se face exclusiv în baza jocurilor din această faza.

Speculaţia juridică a Stelei se bazează pe polisemantismul noţiunii de campionat: în limbajul comun el desemnează competiţia prin care într-⁠un an competiţional se stabileşte campionă la fotbal al României, în timp ce în înţelesul juridic dat de ROAF desemnează doar un sistem competiţional în care fiecare echipa joacă cu fiecare altă echipa tur-⁠retur. Altfel spus, play-off-⁠ul nu a fost un campionat, sau, şi mai bine, am avut două campionate: unul regulat, care a avut că scop doar calificarea echipelor mai departe şi unul în sistem play-off, care stabileşte campioană", spune avocatul Adrian Neacșu.

Avocatul Adrian Neacșu spune că există și posibilitatea unui meci direct între Viitorul și FCSB: "La rigoare juridică, art. 27 alin. 3 din ROAF, care stabileşte criteriile de departajare în caz de egalitate de puncte în competiţiile organizate de FRF doar în sistem campionat, NU se aplică în cazul sistemului competiţional play-off. Aceasta înseamnă că dacă avocaţii Stelei se vor prinde şi vor invoca acest lucru în şedinţa de validare a FRF este posibil, pur teoretic, să avem supriză unui meci direct Steaua-⁠Viitorul de departajare".

"Și că să nu fie discuţii, ţin de cam 35 de ani cu Ştiinţa, unica Universitatea, deci nu sunt implicat emoţional​" avocatul Adrian Neacșu

  • LPF spune că într-un sezon sunt două campionate diferite, iar la final, în lupta pentru titlu dintre două combatate aflate la egalitate de puncte, contează doar meciurile directe din play-off, acolo unde Viitorul este avantajată față de FCSB;
  • FCSB spune că este un singur campionat și că trebuie să conteze toate cele patru meciuri directe, din sezonul regulat + play-off, citând art. 29 din ROAF. (detalii aici)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.