As Monaco e o echipă "în care egoismul nu-și are locul. Fiecare se gândește la coechipierul mai bine plasat. O raritate în fotbal", remarcă cotidianul L'Equipe.
Are 3 puncte avans înaintea ultimei etape, o restanță de jucat și un golaveraj net superior PSG-ului: 17! AS Monaco este 99.99% noua campioană și doar antrenorul Leonardo Jardim ține morțiș să aștepte până ce titlul va fi parafat inclusiv matematic.
Cotidianul L'Equipe o sărbătorește deja pe noua regină a Franței și are și o explicație pentru sezonul senzațional al monegascilor: "Dragostea colectivă".
30 de meciuriconsecutive cu gol marcat are Monaco în Ligue 1. Doar Marseille a mai reușit o asemenea performanță, în sezonul 1937/1938
102 goluri!
"Cea mai mare calitate a lor, în afara talentului, e faptul că joacă unul pentru altul. În acestă echipă nu-și are loc egoismul. Fiecare se gândește la coechipierul mai bine plasat. Așa ceva e rar în fotbal", subliniază L'Equipe.
Solidaritatea din teren stă și în spatele forței ofensive a echipei: 102 goluri marcate numai în campionat, cât PSG sezonul trecut. Și două meciuri la dispoziție, în care poate plusa!
4 echipeau mai reușit să dea peste 100 de goluri în campionatul Franței: Lille (102) în 1948/1949, Reims (109) și RC Paris (118) în 1959/1960, PSG (102) în 2015-2016
Generosul Mbappe
Cel mai bun exemplu: Mbappe. Puștiul de 18 ani, revelația lui 2017 în Europa, ar fi putut înscrie și el duminică seară, împotriva lui Lille (4-0). Dar s-a mulțumit în cele din urmă cu două assisturi: unul pentru Bernardo Silva, altul pentru Falcao.
14e numărul golurilor la care Mbappe a contribuit în ultimele sale 12 meciuri din Ligue 1. Are 11 reușite și trei pase decisive
"Le cer jucătorilor un ultim efort. Ne mai trebuie un punct pentru a fi matematic campioni și pe acela sper să-l luăm miercuri, cu St. Etienne"
Leonardo Jardim, antrenor Monaco
{{text}}