Fotbal   •   Liga 1   •   LPF

LPF îi răspunde FRF-ului și vine cu dovezi: "De ce arătați cu degetul spre alții? Vochin stăpânește arta manipulării"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 15 mai 2017

Andrei Vochin crede că scandalul departajării din acest final de Liga 1 este cauzat de oficialii LPF, însă răspunsul n-a întârziat să apară și a venit din partea secretarului general, Justin Ștefan.

"Întrebare pentru Andrei Vochin: dacă apreciază că ROAF-ul (aprobat de Federaţie şi nu de Liga) este ambiguu, atunci de ce au folosit aceeaşi exprimare ambiguă (îl citez pe domnul Vochin) în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor din play-off şi play-out, Liga a 2-a, Campionatul ediţiei 2015-2016?

De ce, domnule Vochin, arătaţi cu degetul spre alţii, când FRF a folosit fix aceeaşi exprimare şi pentru Liga a 2-a? Sau tot LPF-ul este de vină? Public mai jos şi textul regulamentului pentru a demonstra că domnul Vochin stăpâneşte mai bine arma manipulării decât ceea ce se întâmplă la Federaţie.

Iar afirmaţia că LPF a încercat să modifice pe sub masă acea dispoziţie regulamentară este o MINCIUNĂ. Regulamentele pot fi modificate doar de Comitetul Executiv al FRF, condus de Răzvan Burleanu", a scris Justin pe Facebook. 


Declarația lui Vochin:

"Regulamentul are în acest moment o formă ambiguă în ceea ce privește întrecerea Ligii 1. Este interpretabil. A fost votat în Comitetul Executiv, dar FRF nu se poate implica într-o competiție organizată de altcineva. FRF organizează vreo 15 campionate. LPF organizează un singur campionat: Liga 1. 

Era atât de greu să scrie acolo că în caz de egalitate de puncte se iau în calcul meciurile directe din play-off sau toate cele patru disputate? Era atât de greu?

Am auzit și eu că cineva de acolo încearcă să vadă care e posibilitatea să se schimbe regulamentul pentru a fi cât mai clar. Eu nu știu ce și-au dorit ei. Nu înțelegi din acel regulament",  a spus Andrei Vochin la Dolce Sport.


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.