Stranieri

Căpitanul lui Moți și Keșeru, acuzat de rasism: "Maimuță, ai venit în Bulgaria să pretinzi că ești om?"

Foto: Diakov (dreapta), în duel de Champions League cu francezul Matuidi, mijlocașul lui PSG (Reuters)

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 16 mai 2017

Svetoslav Diakov, liderul lui Ludogoreț, dar și al "naționalei" bulgare, a fost pus la zid de brazilianul Elidiano Marques, jucătorul lui Oboriște.

Absent week-end-ul trecut la Ludogoreț, din cauza unei suspendări, Svetoslav Diakov a jucat la echipa secundă a verzilor, la 1-1 cu Oboriște, în liga a doua bulgară.

6 titluri consecutive are Diakov cu Ludogoreț (2012-2017), 5 alături de Moți și două împreună cu Keșeru

"Vrea ca lumea să știe cine e Diakov"

După meci, unul dintre adversari, brazilianul Elidiano Marques, a trimis un mesaj ziarelor sofiote, în care îl acuza de rasism pe Diakov. "Mi-a spus exact așa: «Maimuță, ai venit în Bulgaria din pădurea braziliană ca să pretinzi aici că ești om? Dispari!»", a scris mijlocașul în vârstă de 35 de ani, adăugând: "Vreau ca lumea să știe ce tip de persoană este căpitanul lui Ludogoreț și al «naționalei» bulgare și care este mentalitatea lui".

"Cineva încearcă să-mi murdărească numele. Niciodată nu am făcut diferențe între oameni în funcție de culoare. Îmi apreciez colegii și adversarii pentru calități și caracter, nu pentru naționalitate"
Svetoslav Diakov, mijlocaș Ludogoreț

"Diakov nu e rasist. Nu l-am auzit niciodată făcând aluzii rasiste pe teren. Nici împotriva lui Oboriște. Au existat schimburi de replici între jucători. Dar nu insulte rasiste"
Marcelinho, mijlocaș Ludogoreț, brazilian care joacă în "naționala" Bulgariei

"Ne-am înjurat, dar nu i-am spus niciun cuvânt rasist"

Diakov, 32 de ani, a reacționat vehement, negând că l-ar fi insultat pe Eli Marques: "Sunt uluit că am devenit protagonistul unui scandal creat artificial. Sunt foarte dezamăgit. Ne-am înjurat în meciul cu Oboriște, dar nu i-am spus niciun cuvânt rasist. Totul e o minciună".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.