RB Leipzig este în pericol să rateze următorul sezon al Ligii Campionilor, deși a terminat pe locul secund în Bundesliga.
Atât germanii, cât și austriecii de la Red Bull Salzburg și-au câștigat pe teren dreptul de a evolua în Champions League, însă ambele grupări sunt deținute de gigantul de pe piața energizantelor, aspect care încalcă regulile UEFA. Forul continental interzice participarea în aceeași competiție a mai multor echipe susținute de un finanțator comun.
2005este anul în care compania fondată de bilionarul austriac Dietrich Mateschitz a preluat Austria Salzburg, club fondat inițial în 1933
După victoria din derby-ul cu Rapid Viena, scor 1-0, Salzburg și-a adjudecat cel de-al patrulea titlu consecutiv în Austria, lăsând în aer participarea în premieră a lui Leipzig în cea mai importantă competiție intercluburi. Austriecii au prioritate, conform regulilor impuse de UEFA, terminând pe o poziție superioară față de Leipzig. Cu toate acestea, directorul sportiv al germanilor, Oliver Mintzlaff, este încrezător în decizia din iunie a forului continental și dă asigurări că Leipzig va lua startul în grupele Champions League în sezonul următor.
2009este anul în care RB Leipzig a luat naștere, promovând an de an într-un eșalon superior, spre indignarea fanilor echipelor adverse
surse: theguardian.com, bbc.com
{{text}}