Tenis

Simona Halep, înaintea primului meci de la Roma: "Acum chiar mă simt puternică"

FOTO: REUTERS

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 16 mai 2017

Simona Halep a făcut un turneu entuziasmant la Madrid, unde a reuşit să se impună pentru al doilea an consecutiv, după o finală electrizantă în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovici. 

Cu o zi înaintea debutului din turneul de la Roma, sportiva s-a declarat extrem de mulţumită de nivelul jocului său şi spune că e pregătită să arate un tenis bun şi la competiţia din capitala Italiei. 

"Am făcut un turneu bun a doua oară consecutiv. Am avut meciuri grele, care mi-au dat multă încredere. Am venit la Roma încrezătoare, relaxată după parcursul bun de acolo.

Acum simt jocul, mă simt în siguranţă, mă simt puternică pe teren. A fost o săptămână extraordinară acolo şi nu vreau să o uit. Am început să lucrez la partea psihică după Miami şi m-a ajutat mult.

Acum pot să văd şi să înţeleg că e foarte important să rămân calmă, relaxată, pot juca un tenis mai bun când sunt aşa şi nu pierd energie. Am încercat să nu mai fiu nervoasă înainte şi în timpul meciurilor şi a fost foarte bine", a declarat Simona, conform site-ului oficial al WTA. 

"Este important că am putut să câştig meciuiri la Madrid, la Stuttgart şi în Fed Cup, astfel că am avut un parcurs bun pe zgură şi consider acest turneul de la Roma la fel de important precum cel de la Madrid. E un oraş foarte frumos şi îmi place să fiu la Roma. Mâncarea şi vremea sunt bune. Mă bucur de timpul petrecut aici şi încerc să fiu pregătită pentru mâine" Simona Halep

Simona Halep va debuta miercuri în turneul de la Roma, urmând să o întâlnească pe nemţoaica Laura Siegemund, în faţa căreia a pierdut ambele confruntări directe de până acum. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.