Cupa Romaniei

Scandal uriaș înainte de returul semifinalelor Cupei României! Fanii lui CS U Craiova blocați să vină la meci

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 16 mai 2017

CS U Craiova se pregătește intens pentru meciul retur cu FC Voluntari din semifinalele Cupei României. Partida este joi, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.RO.

Oltenii au cerut 2000 de tichete pentru partida care se va juca la Chiajna, însă ilfovenii au făcut tot posibilul pentru a bloca fanii lui CS U, deși aceștia anunțaseră că sunt gata să achite aceste tichete chiar și în avans.

Oficialii celor de la Voluntari au scos la vânzare doar 2800 de tichete, deși stadionul are 5500 de locuri. Îi vor oferi Craiovei 5% din aceste tichete, adică doar 140!

Alte 200 de bilete vor merge către Federația Română de Fotbal. Surse GSP.RO susțin că restul biletelor au fost oferite gratuit de oficialii Voluntariului prin școli.

Câteva bilete au fost scoase la vânzare și la case, însă interesul major i-a pus pe oficiali pe gânduri, crezând că oltenii cumpără aceste tichetele, așa că au sistat imediat vânzarea.

Comportamentul celor de la Voluntari, care s-au impus în tur cu 1-0, i-a enervat pe olteni, aceștia acuzându-i dur:

"Nu se poate să-ți bați joc de banul public și de suporteri. Echipa din Voluntari e sprijinită din bugetul local, s-a adus un prejudiciu de cel puțin 30.000 de lei. Ar trebui să realizeze ceea ce fac", a spus un oficial al clubului pentru GSP.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.