Liga 1

Paul Codrea, în discuții cu o echipă din Liga 1: "Am refuzat prima ofertă, dar continuăm negocierile"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 17 mai 2017

CSU Craiova e foarte aproape să semneze cu antrenorul italian Devis Mangia. Oltenii voiau să-l coopteze ca secund și pe Paul Codrea, care cunoaște foarte bine fotbalul italian, însă acesta nu s-a înțeles momentan cu oficialii craioveni.

"Da, au fost niște discuții, niște contacte cu cei de la Universitatea Craiova, dar, din păcate nu am reușit să ajungem la un acord. Cu siguranță faptul că am evoluat în campionatul italian și cunosc bine și fotbalul românesc a contat foarte mult pentru că, probabil, următorul antrenor al Craiovei va fi Devis Mangia și ar avea nevoie de un antrenor secund localnic.

Eu cred că eram profilul cel mai potrivit pentru că vorbesc limba, cunosc fotbalul și italian și românesc și cred că ne-am fi înțeles destul de bine, dar din păcate nu am reușit să cădem de acord deocamdată", a declarat Codrea la TV Dolce Sport.

Fostul internațional a dezvăluit ce l-a împins să nu semneze cu oltenii: "Mi s-a propus rolul de antrenor secund și, într-adevăr, motivele pentru care am refuzat propunerea au fost financiare. Am vrut să fiu tratat pe măsura valorii mele, având în vedere că sunt un fost internațional, am jucat în Italia atâta timp, am licența A. Cred că sunt niște atuuri. Consider că oferta lor a fost destul de slabă și puteau să faca mult mai mult. De asta spun că sunt în continuare deschis la discuții, dar le-am spus clar punctul meu de vedere".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.