Handbal

Calificare cu cântec » Dinamo în finala Ligii Naţionale, Constanța acuză!

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Marian Ursescu  —  Thursday, 18 May 2017

Campionii de la Dinamo au trecut cu 30-25 de constănțeni și merg pentru al doilea an consecutiv în finală. Oaspeții acuză însă arbitrajul buzoienilor Băducu și Voicu.

Cine învingea în partida decisivă din sala din Ștefan cel Mare, dintre Dinamo și HC Dobrogea Sud Constanța, se califica în marea finală.
Învinși acum patru zile în finala Cupei României, constănțenii au sperat că pot să producă surpriza la București.

Au început însă extrem de slab, Irimuș a închis poarta, iar "câinii" aveau deja 9-3 în minutul 16. A fost parcă o "momeală" a elevilor lui Aihan Omer. Cu o apărare mai exactă, cu mingi apărate de sârbul Dane Sijan, HCD s-a apropiat la un gol.

Scenariul s-a repetat în partea a doua, dar în momentele-cheie ale jocului, Dinamo a avut sprijinul arbitrilor. Buzoienii Băducu și Voicu au dat câteva decizii care i-au scos din minți pe constănțeni.

"Puteam să jucăm două săptămâni cu ei, nu aveam nicio șansă", au spus oaspeții. Antrenorul Aihan Omera a declarat că echipa sa și-ar fi dorit un cuplu de arbitri internaționali, dar că nu s-a putut.

"Constanța să mai învețe să și piardă! Nouă ani de zile, când ei au câștigat campionatele la rând, nu s-a mai plâns nimeni", a declarat pivotul Dan Savenco.

Dinamo așteaptă acum să vadă care va fi adversara din finală, Potaissa Turda și CSM București ajungând și ele în meciul decisiv, din semifinale. 

9 eliminăride 2 minute au suferit constănțenii, față de doar 2 dinamoviștii. La aruncările de la 7 metri, Dinamo a fost în avantaj, 7-5

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.