Cifrele decarului Astrei din acest sezon sunt formidabile: 32 de goluri produse în 40 de meciuri. Sunt mult şi peste cele ale lui Alibec.
Budescu e pentru Gigi Becali trofeul de lux al campaniei de achiziţii. Se adaugă unei liste selecte cu jucători pentru care patronul Stelei a făcut aproape orice efort ca să-l aducă la echipa sa, chiar dacă finalitatea a fost fericită şi respectivul a venit sau n-a fost şi transferul a fost ratat. Exemple: Wesley, Sânmârtean, Alibec, Teixeira!
Constantin Budescu s-a înscris şi el în această categorie de fotbalişti care au intrat definitiv în graţiile lui Becali. Gigi a anunţat că va relua încercările de a-l aduce, după ce în vara trecută, dar şi în iarnă, a eşuat în tentativa de a-l înregimenta.
Un argument solid pentru acţiunea patronului Stelei îl constituie şi modul în care arată cifrele decarului Astrei pe parcursul acestui sezon. În toate meciurile oficiale, în orice competiţie, Budescu a produs nu mai puţin de 32 de goluri, 13 le-a marcat direct şi la alte 19 a fost assist, în 40 de apariţii.
Randamentul lui e chiar şi peste cel al lui Alibec, fotbalist pe care Becali a achitat o sumă-record: 2 milioane de euro. Alibec a disputat cam acelaşi număr de meciuri ca şi fostul său coleg, dar a produs cu 50% mai puţine goluri, în ciuda faptului că s-a acomodat perfect la Steaua!
"Pe Budescu pot să-l iau cu 200.000 de euro", a declarat Becali. În contractul cu Astra al decarului există o clauză de reziliere de 500.000 de euro, din care 40% ajunge în buzunarul fotbalistului, care ar urma să aibă şi la Steaua acelaşi salariu ca acum: 240.000 anual.
BUDESCU ÎN ACEST SEZON, LA ASTRA
Competiţia | Meciuri | Goluri | Pase de gol |
Liga 1 | 27 | 6 | 12 |
Cupa României | 4 | 4 | 4 |
Cupa Ligii | 1 | 1 | 0 |
Cupele europene | 8 | 2 | 3 |
TOTAL | 40 | 13 | 19 |
ALIBEC ÎN ACEST SEZON, LA ASTRA ŞI STEAUA
Competiţia | Meciuri | Goluri | Pase de gol |
Liga 1 | 27 | 11 | 5 |
Cupa României | 1 | 0 | 1 |
Cupa Ligii | 2 | 2 | 0 |
Cupele europene | 7 | 3 | 0 |
TOTAL | 37 | 16 | 6 |
6,49e media notelor GSP pe care o înregistrează şi Budescu, dar şi Alibec, pentru toate prestaţiile din acest sezon, deci egalitate perfectă la acest capitol
27de goluri au produs Budescu şi Alibec exclusiv în meciurile disputate în 2017: primul a marcat de 7 ori şi a oferit 9 assisturi pentru Astra, în timp ce Denis are 9 goluri şi două pase decisive în tricoul Stelei
0minute a jucat Budescu în echipa naţională în mandatul lui Daum. Ultima lui apariţie în tricolor datează din noiembrie 2015, de la amicalul cu Italia, 2-2
E cel mai eficient dintre actualii atacanţi din România
Jucător | Frecvenţa marcării unui gol la număr de meciuri* |
Budescu | 1,25 |
Alibec | 1,68 |
Cernat | 1,85 |
Gnohere | 2,10 |
Bud | 2,35 |
Nemec | 2,50 |
A. Cristea | 2,60 |
Chiţu | 2,8 |
* în acest sezon, în toate competiţiile
{{text}}