Adevăr sau cacealma? Timișoara vrea să joace cu rezervele contra ”câinilor” în finala Cupei Ligii de mâine, competiție ce bagă 400.000 € în contul câștigătoarei.
Dinamo încă nu a încheiat sezonul, are mâine seară finala Cupei Ligii, o premieră pentru gruparea din Ștefan cel Mare.
Adversara, ACS Poli Timișoara, a anunțat încă de miercuri seară că vrea să vină cu echipa secundă pe Național Arena, antrenorul Ionuț Popa dorind să menajeze titularii pentru etapa de play-out de marți cu Pandurii!
Informațiile au fost confirmate ieri și de cei de la Astra: "Bănățenii spuneau că vor evolua cu aceeași formulă ca în returul semifinalei Cupei României cu noi". "Vineri, vom vedea care dintre noi merg la București", au mărturisit ieri mai mulți titulari ai trupei de pe Bega.
Hanca poate
Starul roș-albilor în acest sezon, Sergiu Hanca, și-a revenit după problemele la inghinali și s-a antrenat normal alături de coechipieri. Va fi pe gazon mâine seară, mai ales că vor veni mai mulți scouteri să-l urmărească la finală.
Și Antun Palici a trecut peste problemele medicale, care era să-i pericliteze prezența cu Astra (1-1), la ultima etapă. Contra i-a atenționat pe elevii săi că nu trebuie să se gândească la faptul că Poli va trimite o garnitură secundă: "În primul rând, să nu credeți că așa va fi! Cred că vor să ne adoarmă vigilența. Indiferent cu cine am juca, niciun meci nu e câștigat dinainte!".
Azi se decide
Straton, Scutaru, Cânu, Bărbuț, Croitoru, Bocșan, Fucek și Pedro Henrique ar putea fi spectatori sau chiar să nu facă deplasarea la București! Unii sunt accidentați, alții în recuperare, alții menajați. Doman ar putea apărea din start, revenind după accidentare.
Unul dintre cei mai apreciați antrenori ai sezonului, Ionuț Popa, care a revitalizat Timișoara, are de gând să-i folosească în primul "11" pe Curileac - Haruț, Soljici, Fridrich, Pădurariu - Doman, L. Oprea - Mailat, Bârnoi, Al. Popovici - Drăghici.
"Mă gândesc doar la finală"
Jaime Penedo va juca mâine ultimul meci pentru Dinamo, sunt șanse minime ca panamezul să continue din vară în Ștefan cel Mare:
"Suntem cu toții foarte motivați. Sunt foarte fericit și mândru de echipa asta, de colegii mei, a fost un sezon în care am avut de toate câte un pic, momente dificile, complicate. Dar la final terminăm bine, o simt din reacția suporterilor.
Ei ne transmit că sunt mulțumiți de noi și asta ne spune că suntem pe un drum bun. Acum sunt prea concentrat la această finală ca să mă mai gândesc la altceva. Știu că trebuie să iau o decizie pentru că dacă nu voi continua, echipa trebuie să-și facă planurile ei. Nu o să trag de timp, se va afla ce voi face".
"Nu mergem la Bucureşti să câştigăm competiţia, e meritul nostru că am ajuns aici. Nu pricep programările din România. Pentru toată suflarea timişoreană important e meciul cu Pandurii. Sper ca mama mea, care are 83 de ani, să nu mă certe"
Ionuț Popa, antrenor ACS Poli
5ani au trecut de la ultimul trofeu câștigat de Dinamo, Supercupa României. Anul trecut, "câinii" au pierdut finala Cupei României, cu CFR, la penalty-uri
10.000de bilete au vândut dinamoviștii pentru finala de mâine seară
{{text}}