Campionate

FOTO La Bayern se poartă retro! Bavarezii au dezvăluit noul echipament, inspirat din anii '70

foto: reuters

Articol de Raymond Füstös  —  vineri, 19 mai 2017

Bayern München și-a prezentat noul set de echipament Adidas pentru sezonul 2017-18, inspirat din cele purtate de Franz Beckenbauer sau Gerd Müller în anii '70.

Bavarezii au hotărât să aducă un omagiu echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni de trei ori consecutiv (1974-1976), aderând la stilul retro, a explicat designerul Jürgen Rank. Motto-ul noului echipament este "Înainte spre trecut".



"Am apelat la cele mai noi tehnologii și strategii de fabricație pentru a fi convinși că vom inspira noua generație de jucători și fani, fie pe stadion, fie pe străzi", a declarat Rank, conform Goal.com. 


Beckenbauer în echipamentul folosit ca sursă de inspirație


"Aducem omagiu unei ere în care campioana Germaniei a câștigat numeroase trofee, atât pe plan intern cât și în Europa, punând bazele istoriei bogate a clubului nostru", arată un comunicat de presă al bavarezilor.

Noul echipament va fi purtat pentru prima oară în ultima etapă din Bundesliga, în meciul de pe Allianz Arena cu Freiburg. Pe lângă celebrarea celui de-al 5-lea titlu consecutiv, Bayern își ia rămas-bun de la Xabi Alonso și Philipp Lahm, cei doi urmând să agațe ghetele în cui la finalul acestui sezon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.