Liga 1

Dinamoviștii rămân cu regrete după finalul sezonului: "Dacă nu se termina campionatul, aveam șanse" » Numărul de bilete vândute pentru finala Cupei Ligii

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 19 mai 2017

Ionel Dănciulescu este de părere că Dinamo ar fi avut șanse importante de a câștiga titlul de campioană dacă sezonul nu s-ar fi încheiat atât de devreme.

Oficialul "câinilor" susține că echipa traversează o formă foarte bună și a dezvăluit cum se pregătesc jucătorii de finala Cupei Ligii, cu ACS Poli Timișoara.

"Traversăm o formă foarte bună. Sunt convins că, dacă acest campionat nu se termina, aveam șanse mari la titlu, dar este bine și așa.

Acum ne gândim la finala de mâine, pe care trebuie să o câștigăm. Jucătorii sunt apți, Contra și cei din staff au decis ca toți jucătorii să intre în cantonament", a spus Dănciulescu la TV Dolce Sport.

Directorul sportiv al clubului din Ștefan cel Mare a adăugat că aproximativ 8.000 de dinamoviști și-au luat bilete pentru finala de sâmbătă, de pe Arena Națională.

"Din ce știu eu, s-au vândut 8000-9000 de bilete și ne așteptăm la o atmosferă frumoasă, așa cum știu ei să o facă și, la final, să ne bucurăm cu toții", a adăugat Dănciulescu.

Finala Cupei Ligii, dintre Dinamo și ACS Poli Timișoara, se joacă sâmbătă de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.