Fotbal   •   Liga 1   •   QATAR

VIDEO Hamroun, eroul lui Al Sadd » Anunțul venit din Qatar » FCSB mai ia un un milion de euro

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 20 mai 2017

  • Atacantul algerian a marcat aseară golul victoriei lui Al Sadd, care a cucerit Cupa Emirului, după 2-1 în finală cu Al Rayyan. Hamroun câștigase în aprilie și Cupa Coroanei Prințului

Aseară, a fost inaugurat International Khalifa, primul stadion pentru Mondialul organizat de Qatar în 2022. Afară, erau 38 de grade Celsius, dar în interiorul arenei temperatura coborâse la 26 de grade datorită sistemului inteligent de aer condiționat.

Împrumut de UN MILION. În total: 2 milioane

Aici, la Doha, Jugurtha Hamroun a devenit eroul lui Al Sadd, fiind omul decisiv și în finala Cupei Emirului. Lansat de Xavi în minutul 90+1, algerianul și-a depășit adversarul în sprint, a pătruns vijelios în careu, finalizând spectaculos, cu un șut sub transversală.


2-1 în ultima clipă, după ce Al Rayyan (echipa antrenată de Michael Laudrup) a condus cu 1-0.

A fost al doilea trofeu oferit de Hamroun formației sale în ultimele 20 de zile. Pe 29 aprilie, tot el a marcat golul victoriei și în finala Cupei Coroanei Prințului. Și atunci a fost 2-1, în fața lui El Jaish.

Atacantul, 28 de ani, era împrumutat de FCSB pentru 1.000.000 de euro. Al Sadd vrea să-l păstreze și va achita clauza pentru transferul definitiv. Încă un milion de euro.

7 goluri și 9 pase decisive a reușit Hamroun la Al Sadd


VIDEO CU GOLUL DE LA MINUTUL 10:20

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.