Campionate

Xavi a găsit mijlocașul perfect pentru FC Barcelona: "Știe cum să organizeze jocul, cum să se apere, să dribleze și să atace"

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Cristian Toma  —  Sunday, 21 May 2017

Xavi Hernandez consideră că mijlocașul lui PSG, Adrien Rabiot ar putea fi o soluție pentru FC Barcelona.

Rabiot a impresionat în acest sezon prin evoluțiile sale. În presa locală au apărut, însă, speculații potrivit cărora francezul este nemulțumit de tactica antrenorului principal, Unai Emery.

38 de partidea disputat francezul în acest sezon în toate competițiile, reușind 3 goluri și 5 pase de gol

Cu toate acestea, el este văzut de conducerea clubului drept o piesă de bază a echipei în sezoanele următoare și nu va fi lăsat să plece.

Legendarul jucător al Barcelonei, Xavi, care evoluează în prezent în prima ligă din Qatar, la Al-Sadd a declarat într-un interviu acordat cotidianului francez Le Parisien că Rabiot ar fi potrivit pentru gruparea catalană, enumerând și principalele calități ale internaționalului francez.

3 meciuria bifat Rabiot în tricoul naționalei de seniori a Franței debutând în 2016

"Îmi place mult de Rabiot. Ar putea juca pentru Barça și s-ar adapta ușor. El știe cum să organizeze jocul, cum să se apere, să dribleze și să atace. Este un jucător complet indiferent că are sau nu mingea", a spus Xavi.

Rabiot și-a terminat junioratul la PSG și a debutat în 2012 la echipa de seniori sub comanda lui Carlo Ancelotti. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 12 milioane de euro. El mai are contract cu gruparea din Ligue 1 până în iulie 2019.

surse: goal.com, leparisien.fr, sport-english.com

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.