Militarii reușesc al doilea titlu de campioni consecutiv și al 25-lea din istoria clubului.
Steaua a dat lovitura duminică, în al patrulea meci al Superligii Naționale de polo, reușind să se impună cu 6-5, la Oradea, în bazinul "Ioan Alexandrescu". La pauză bucureștenii conduceau cu 6-3 și în ciuda eforturilor gazdelor, CSM Digi nu a mai reușit să revină.
După ce câștigaseră primele două partide ale finalei, pe teren propriu, 9-3 și 10-7, "militarii" mai aveau nevoie de un singur punct pentru a-și păstra titlul.
În al treilea meci, CSM Digi Oradea a câștigat sâmbătă cu 9-5, apoi a urmat partida a patra. A fost ultima pentru că elevii lui Andrei Iosep au triumfat și și-au păstrat supremația în bazin.
CSM Digi Oradea pierde titlul, pentru a doua oară, tot în fața Stelei, după o periodă în care bihorenii dominaseră autoritar întrecerea internă. Între 2007 și 2015, CSM Digi și-a trecut în cont nu mai puțin de 9 campionate consecutive.
De asemenea, pentru elevii lui Kadar Kalman sezonul actual a însemnat o performanță notabilă și în LEN Euro Cup, fiind prima echipă din România, după 1989, care ajunge într-o finală de cupă europeană.
Au cel mai bun antrenor
La finalul Superligii, Steaua a primit și trei din cele patru trofee individuale acordate de federație.
Astfel, Andrei Iosep, tehnicianul Stelei, a primit titlul de "antrenorul sezonului", brazilianul Adria Delgado a fost desemnat cel mai tehnic poloist al campionatului, iar muntenegreanul Nikola Murisici a câștigat titlul de golgeter, cu cele 100 de reușite!
Singurul jucător care a luat un titlu individual și nu joacă la Steaua este portarul dinamovist Marius Țic, care a primit distinția de goalkeeperul anului.
Lotul campioanei CSA Steaua
Mihai Drăgușin, Djordje Filipovici, Petru Ianc, Alexandru Vătrai, Daniel Teohari, Andrei Bușilă, Nikola Murisici, Codrin Cotrău, Pavel Popescu, Daniel Robu, Alexandru Ghiban, Dimitri Goanță, Dragoș Stoenescu, Adria Delgado și Iulian Rădoi
Antrenori: Daniel Iosep și Răzvan Cristescu
{{text}}