Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Vă mai aduceți aminte de el? Ce mai face jucătorul care l-a numit pe Becali "dictator"

Klemi Saban, în duel cu Robinho, în timpul partidei cu Real Madrid, încheiată 1-4 /FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 mai 2017

Cu evoluții modeste în perioada petrecută la Steaua, israelianul Klemi Saban, ajuns acum la 37 de ani, a rămas întipărit în memoria fanilor steliști în urma schimbului acid de replici avut cu Gigi Becali după plecarea sa de la echipa roș-albastră.

Acesta a plecat cu scandal de la Steaua, după ce Becali a avut o ieșire nervoasă la adresa lui. Imediat, Saban i-a răspuns finanțatorului stelist, pe care l-a numit, fără echivoc, un adevărat "dictator". 

"Nu are ce să mai caute la Steaua. Nu avem câini să stea Saban să le taie frunze. E clar, băiatul nu face faţă la acest nivel!", declara Becali la acea vreme. 

"Nu prea îmi face plăcere să vorbesc despre Becali. M-a tratat urât. Eu consider că mi-am făcut treaba la Steaua și nu meritam să fiu forțat să plec. El este un dictator, se amestecă în treburile echipei, am auzit că se comportă la fel cu alți jucători. 


Deci nu eu eram problema. El era. Tot timpul voia să dea afară jumătate de echipă", a fost răspunsul acid al lui Saban, imediat după plecarea de la echipa roș-albastră.

Ce face acum

Saban a evoluat în opt meciuri pentru cea mai titrată echipă din România în sezonul 2006-2007, bifând și două apariții în grupele Ligii Campionilor, în victoria istorică de la Kiev, 4-1, și în înfângerea cu Real Madrid din Ghencea, 1-4.

Israelianul s-a retras din activitate în 2014 și urmează să-și înceapă cariera de antrenor.  După despărțirea de Steaua, a mai evoluat pentru Maccabi Netanya, Maccabil Tel Aviv, Hapoel Be'er Sheva și Hapoel Acre. 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.