Antoine Griezmann, 26 de ani, golgeterul lui Atletico, confirmă că ar putea ajunge la Manchester într-o afacere de 200 de milioane de euro.
Acesta ar putea fi unul dintre marile transferuri ale verii. Presa engleză a anunțat de mai multe săptămâni că Antoine Griezmann ar fi acceptat oferta făcută de Jose Mourinho, având un acord secret cu Man. United.
Acum, golgeterul lui Atletico (16 reușite în LaLiga sezonul trecut) confirmă că ar putea ajunge pe "Old Trafford".
Aseară, în timpul emisiunii Quotidien, de la TMC, atacantul francez a fost întrebat de realizatorul Yann Barthès:
- Dacă îți spun Manchester United, ca David Beckham, ce îmi răspunzi?
- Sunt șase șanse din zece! Vom afla exact în următoarele două săptămâni, a replicat jucătorul.
Jurnalistul a mers puțin mai departe:
- Dar, de la 1 la 10, ai putea fi antrenat de Zinedine Zidane?
- Zero! Real e imposibil!
Sosit la Madrid în 2014 și aflat sub contract cu "los colchoneros" până în 2021, Griezmann a marcat 83 de goluri în 160 de meciuri jucate în alb și roșu în toate competițiile.
100.000.000 €este clauza de reziliere a contractului lui Antoine Griezmann cu Atletico Madrid
18.500.000 €ar fi salariul anual promis de Man. United lui Griezmann, alături de un contract pe 5 sezoane
{{text}}