S-au împlinit, pe 14 mai, 20 de ani de când un oltean din Calafat ridica, având pe brațul stâng banderola de căpitan al Barcelonei, cel de-al doilea trofeu continental pe atunci, Cupa Cupelor.
Pe iarba celebrului stadion "De Kuip" din Rotterdam stăteau la rând, pentru îmbrățișarea trofeului, între alții, următorii: brazilianul Ronaldo, Luis Figo, Hristo Stoicikov, Josep Guardiola, Luis Enrique, Fernando Couto, Vitor Baia... În traducere liberă, primii trei, tot atâtea Baloane de Aur. Îi oblojea marele antrenor Bobby Robson.
Zilele trecute s-a făcut un an de la sărbătorirea, la Sofia, a lui Hristo Stoicikov. Marele fotbalist bulgar împlinise 50 de ani. Pe bătrânul stadion din capitala Bulgariei s-au înghesuit 40.000 de spectatori. Au venit cu câteva ore înainte, cum veneam noi pe fostul "23 August" să dăm piept, jucători și fani, cu Portugalia, Italia, Anglia. Cu Real Madrid, Hamburg sau Liverpool. Au fost la Sofia nume mari ale istoriei fotbalului: Maldini, Valderrama, Papin, Albertini, Camoranesi, Belanov, Mihailicenko, Zamorano, Bakero, generația Bulgariei din 1994. Alături de ei, trei români: Hagi, Gică Popescu, Craioveanu.
Am fost la party-ul de după meci. Gică Popescu, el e olteanul din Calafat de care aminteam mai înainte, nu mai avea banderola Barcelonei pe mânecă, dar mulți dintre cei prezenți se purtau cu el de parcă încă ar mai fi purtat-o. Și în sala de protocol de la Sofia, olteanul din Calafat părea un lider.
Mi-am amintit de toate astea, nu că le-aș fi uitat, citind fabulosul interviu luat de Vlad Nedelea lui Adrian Porumboiu. Ca să punem lucrurile în temă, scurt, trebuie precizat că Gică Popescu a fost arestat pe 4 martie 2014, cu o zi înaintea alegerilor la șefia FRF, alegeri câștigate de un necunoscut, ha-ha, așa credeam noi, pe numele lui Răzvan Burleanu. O lună și jumătate mai târziu, Gică Popescu și-a înmormântat tatăl. Primise o învoire de câteva ore ca să meargă la groapă cu Costică Popescu, omul care-l luase de mână să-l ducă la Universitatea Craiova și, de acolo, în lumea fotbalului mare.
"Nimeni nu poate să-i țină piept lui Burleanu la alegeri... Dacă ei au secerat un brad, cel mai mare și mai frumos, pe nume Gică Popescu, stați cuminți!... Mai era Gică Hagi, dar nu s-a băgat în alegeri. Dacă au retezat cel mai frumos copac, restul sunt puieți, pe care-i spulberi. L-au spulberat pe Popescu! I-au omorât tatăl...".
Adrian Porumboiu nu mai e în fotbal. Își permite să aibă ceea ce a avut tot timpul: curaj.
Cândva, spre finalul anilor 80, când România stătea la coadă la pâine , la hârtie igienică și asculta sub pături "Europa Liberă", Steaua, condusă de Valentin Ceaușescu, a vrut să-l ia cu japca pe olteanul din Calafat. De la Universitatea Craiova, în Ghencea. S-au împotrivit Costică Popescu, Nicolae Zamfir, Cornel Stroe, Ion Traian Ștefănescu. Ultimul, prim-secretarul de partid de la Dolj, pe atunci. Omul partidului se punea contra partidului!
S-a împotrivit însă Gică Popescu, viitorul căpitan al Barcelonei.
În noiembrie 2015, Gică Popescu a fost eliberat condiționat din închisoare. De atunci până azi, am aflat de la el, grație serviciilor ieftine de PR, că e "implicat în proiecte de bussines", că "aprind lumânări pentru sănătatea judecătoarelor care m-au condamnat". Ba că ar lucra numai cu Hagi, ba că nu ar admite să fie plătit de "Rege". În general însă, Gică Popescu tace. Tocmai el, care s-a luptat cândva cu familia Ceaușescu!
De ce taci, Gică?
{{text}}