Liga 1

VIDEO SuperPandurii » Gorjenii au câștigat derby-ul retrogradării cu ACS Poli, scor 1-0

Cioinac și Bărbuț s-au duelat fără menajamente într-un meci ce poate fi capital pentru ambele echipe // Foto: Sportpictures.eu

Articol de Adriana Brujan   —  miercuri, 24 mai 2017

Gorjenii au obținut aseară o victorie ce poate fi decisivă în salvarea de la retrogradare, a treia la rând într-o serie de foc! Timișorenii și-au dat cu stângul în dreptul după finala Cupei Ligii.

O adevărată finală a evitării retrogradării. Energizate de eșecul Chiajnei la Mediaș, Timișoara și Pandurii au dat drumul la câini fără a se mai studia prea mult. Când menajezi jucători pentru alte meciuri și treci o finală, fie ea și a Cupei Ligii, fotbalul îți dă și peste șapcă!

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Yasin Hamed s-a luptat pentru o minge cu mult mai puternicii fundași adverși, Batin a profitat și-a tras puternic, Straton a respins cum a putut, iar Păcurar (19) a lansat o ghiulea care a înghețat speranțele bănățenilor.


A urmat un duel pe contre, iar timișorenii au punctat la impresia artistică în atac. Cânu (39) s-ar fi putut înscrie la golul play-out-ului printr-o foarfecă spectaculoasă, doar că a nimerit bara. Artean (45+2) a trecut de doi adversari și a zguduit și el bara.

Croitoru i-a așezat mingea pe tavă lui Pedro Henrique (41), doar că acesta nu doar că și-a dat mingea în mână, dar a mai făcut și circ, fiind eliminat după al doilea cartonaș galben încasat. Golul înscris de el în acea fază a fost anulat.

A fost un meci extrem de tensionat, iar Flavius Stoican (67) a ajuns, eliminat, în tribună. S-a despărțit greu de bancă, după un întreg scandal. Batin (77) a oferit ratarea campionatului: Hamed este spectaculos, la doar 17 ani i-a pus superpasă de gol, iar vârful central a tras mult peste poartă din doar doi metri!

Batin (82) și-a mai bătut joc de o ocazie uriașă, singur-singurel cu Straton. Au fost aproape 8 minute de prelungire, nu s-a mai schimbat nimic, Pandurii au reușit un succes uriaș! Au trecut și deasupra liniei de baraj.


10meciuri a bifat Timișoara pe teren propriu fără înfrângere până la eșecul cu Pandurii de aseară

3victorii consecutive a strâns Pandurii după succesul de ieri, mai învingând pe Chiajna (3-2) și pe ASA (1-0)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.