Comisia de Disciplină a amendat clubul Viitorul cu 30.000 de lei pentru faptul că suporterii au pătruns pe teren la finalul meciului cu CFR Cluj (1-0) din ultima etapă, când echipa lui Hagi a devenit campioană.
În momentul în care arbitrul a fluierat finalul meciului, cei 4.000 de fani care au umplut tribunele arenei de la Ovidiu au intrat pe teren, unde au sărbătorit alături de Hagi și jucători câștigarea primului titlu din istorie.
Acest tip de a sărbători succesele la finalul sezonului este foarte practicat la meciurile importante din toată lumea.
În Germania, astfel de scene au avut loc pe două stadioane în ultima etapă din Bundesliga. Fanii lui FC Koln au intrat pe teren pentru a sărbători calificarea echipei în cupele europene, în timp ce suporterii lui Hamburg au celebrat salvarea de la retrogradare.
{{text}}