Liga 1

Comitetul Executiv va analiza mâine clasamentul din play-off » Argăseală nu va vota!

Sâmbătă, 13 mai, Hagi și ai lui au sărbătorit primul titlu din istoria clubului înființat în 2009

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Thursday 25th of May 2017 12:00

Comitetul Executiv va analiza mâine clasamentul din play-off. Burleanu anticipează confirmarea deciziei LPF.

Becali și-ar putea consuma mâine prima contestație din seria care e convins c-o să-i aducă titlul. Comitetul Executiv al Federației va analiza clasamentul final din play-off. FCSB speră că FRF o să interpreteze regulamentul invers decât LPF, adică va stabili că liderul e formația lui Gigi, nu cea a lui Gică.

Steliștii susțin că sunt superiori după rezultatele directe, un criteriu de departajare în cazul egalității de puncte. Ei iau în calcul toate cele patru întâlniri din sezon, în vreme ce dobrogenii, care se consideră, la rândul lor, campioni, țin cont de scorurile din play-off, în care ei au fost mai buni.

Liga Profesionistă a transmis la "Casa Fotbalului" clasamentul cu Viitorul campioană, după ce a insistat pe parcursul sezonului că doar rezultatele din play-off contează la departajare. FRF a râs de LPF când a pornit litigiul.

"Avem o Ligă Profesionistă de Fotbal, ea trebuie să răspundă, ca organizator. Scuze, am vrut să zic Ligă Profesionistă, dar nu de fotbal!", i-a luat peste picior Răzvan Burleanu pe Gino Iorgulescu și pe subordonații lui.

Federația și-a schimbat între timp poziția, nu mai râde de LPF, o susține. Burleanu s-a pronunțat deja, într-o declarație pentru DigiSport, înaintea Comitetului Executiv: "Din punctul meu de vedere, Viitorul este campioana României, iar FRF va apăra această cauză. Lucrurile sunt foarte simple: din 2011 avem acest regulament și el a fost aplicat unitar, în situații oarecum similare, fără să se plângă cineva".

"Să nu voteze Argăseală!"

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii, îl avertizase pe Burleanu într-un interviu din Gazetă: "Dacă nu confirmă clasamentul trimis de noi, FRF își contestă propriul regulament! Pentru că există litigii precedente în care a luat în considerare doar rezultatele din play-off și din play-out".

Viitorul a depus o cerere pentru ca Valeriu Argăseală să nu aibă drept de vot în ședința de vineri. Fostul arbitru e membru al Comitetului Executiv, ca reprezentant al campionatului, nu al FCSB.

"Dar ca președinte al FCSB nu poate fi obiectiv", au scris oamenii lui Hagi în scrisoarea către Federație. Demersul Viitorului are rezultat, Argăseală nu va vota.

Becali se gândise cu câteva zile în urmă că "e posibil să nu mai fie nevoie să mergem la TAS, să ne dea titlul Federația". Burleanu nu doar că o confirmă pe Viitorul campioană, dar anunță un front comun cu dușmanul public împotriva lui Gigi: "Dacă FRF și LPF își fac apărarea împreună, FCSB are șanse minime de câștig la TAS!".

"În perioada 2014-2017 am avut mai multe grupuri de lucru cu LPF, cu AFAN. Nimeni n-a propus să schimbăm regulamentul. Prima propunere a venit de la Ligă, dar cu două zile înainte de finalul play-off-ului"
Răzvan Burleanu, la DigiSport

Componența Comitetului Executiv:

  • Răzvan Burleanu - președinte
  • Gino Iorgulescu - prim-vicepreședinte
  • Octavian Goga - al doilea vicepreședinte
  • Valeriu Argăseală - reprezentant Liga 1
  • Florin Prunea - reprezentant Liga 1
  • Auraș Brașoveanu - reprezentant Liga 2
  • Ștefan Stana - reprezentant Liga 2
  • Marius Burcă - reprezentant Liga 3
  • Alexa Krenek - reprezentant Liga 3
  • Cătălin Cighir - reprezentant cluburi copii și juniori
  • Cristian Vornicu - reprezentant cluburi fotbal în sală
  • Alin Cioban - reprezentant cluburi fotbal feminin
  • Kyros Vassaras - președintele CCA
  • Emilian Hulubei - președinte sindicatul fotbaliștilor
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.