Fotbal   •   Liga 2   •   FCSB

Ținta lui FCSB e dorită în Bundesliga! Are 25 de goluri și dezvăluie: "Eram rezerva lui Dennis Man"

Articol de Răzvan Luţac   —  joi, 25 mai 2017

Curtat de FCSB, Adrian Petre, 25 de goluri la 19 ani în L2 pentru UTA, explică reușitele din acest sezon. E urmărit și din Bundesliga!

E unul dintre cei mai doriți tineri fotbaliști din țară. La 19 ani, Adrian Petre a reușit un sezon de excepție în L2, 25 de goluri pentru UTA. E în atenția FCSB de mai multă vreme, "e un jucător de perspectivă, de ce nu, se poate încerca un eventual transfer", spunea președintele Duckadam în octombrie.

Mai mult, câteva echipe din Bundesliga îl urmăresc. "A fost un scouter din Germania și la un meci de acum două-trei săptămâni să-l vadă", afirmă oficialii celor de la UTA.

În finalul de sezon, Petre trebuie să se împartă între ceea ce citește în presă despre viitorul său și o posibilă promovare cu formația arădeană.


- Adi, 3-0 la Timișoara. Ai tu 25 de goluri, dar sigur e primul meci jucat într-o asemenea atmosferă!

- Chiar la asta mă gândeam înainte de meci. Câtă lume o să fie în tribune. Și nu m-am concentrat decât pe asta în primele minute, până am intrat în joc. Citisem tot ce se va întâmpla, știam că vor veni și fanii noștri cu trenul, eram tare emoționat. Dar s-a terminat cu bine.

- Depindeți de Sepsi ca să prindeți un loc care promovează direct. Unde-i vezi să se încurce?

- Sincer, toată lumea se așteaptă să facă pasul greșit cu Mioveniul. Eu cred că-i poate opri și Reșița. E un teren foarte prost acolo, plus că Metalul are fotbaliști cu experiență, cum e Dina. Nu se știe cum o înțeapă Dina și ne promovează.

"Am pus 4 cm de mușchi la picior"

- Anul trecut ai dat un gol. Acum, 25. Ai sărit ceva!

- Sincer, m-a ambiționat mult faptul că am fost rezervă sezonul trecut. Până atunci, la juniori și la lot, eram mereu opțiunea numărul 1. Titular, băgat în seamă. Anul trecut însă, au fost într-o formă mare atât Curtuiuș, cât și Man. Așa că în pauza de vară m-am pregătit cu nerv.


- Ai și un fizic bun pentru vârsta ta.

- Păi am tras tare. Știi cât am pus pe picior? 4 centimetri de mușchi! M-am pregătit tare, sunt ambițios, așa că golurile au venit natural.

- Ai citit și tu că ești în vizorul FCSB, te urmăresc și nemți...

- Sincer, îmi place să citesc știri despre mine. Nu vreau să te mint. Am ambiții mari, nu vreau să rămân un jucător de liga a doua sau a treia.

"Nu-i așa ușor să dai gol în «B»"

- La fel de sincer, rămâi la UTA dacă promovați?

- Dacă promovăm, cred că da. Dacă ar fi să-ți dau procente, 60%. Dar depinde de mulți factori. Stau și mă gândesc dacă nu cumva o anumită ofertă refuzată nu înseamnă o șansă pierdută. Și nu mă mulțumesc cu puțin. Ah, și să-ți mai zic ceva.

- Așa.

- I-am auzit pe mulți că "ah, are 25 de goluri, dar în Liga a 2-a". Liga aceasta nu e chiar așa de slabă. Nu mi s-a părut o diferență atât de mare între noi și Voluntari la barajul de anul trecut. Se joacă în alt stil, apărări încâlcite, nu e așa ușor să dai gol.

- Ați făcut vreun pariu dacă promovați? Vă vopsiți? :)

- Haha, încă nu! Ți-am zis, așteptăm să se încurce Sepsi. Dacă nu, să vedem ce facem la baraj. O să fie altă atmosferă. Mai vorbim după aia :)

26de goluri în 37 de meciuri are Adrian Petre pentru UTA

2reușite a avut Petre în ultimele preliminarii ale României U19, pentru Euro 2017, în 3 partide

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.