Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Paris, speranță și îndoială » Totul despre clipele prin care trece Simona Halep: are ruptură de ligament

+2 Foto
Imediat după căzătura de la Roma, Simona Halep își cerceta glezna afectată // FOTO Reuters

Articol de Luminiţa Paul   —  joi, 25 mai 2017

Simona Halep a anunțat că are șanse de 50 la sută de a participa la Roland Garros din cauza accidentării la gleznă: ruptură de ligament.

Momentul de ghinion din finala de la Roma revine obsesiv. La 5-2 pentru ea în primul set, Halep e prinsă în contre-pied, revine să lovească mingea cu dreapta și își sucește rău glezna.

Pe moment, nu a realizat cât de serioasă e situația. A continuat să joace, a câștigat 6-4, apoi, în al doilea act, a mai avut o secvență în care a presat mai tare pe piciorul afectat, iar asta a agravat lucrurile. Din nou, fără ca ea să își dea seama cât de mult. Știa și simțea doar durerea.

Abia ieri a dezvăluit Simona verdictul medicilor. Nu e unul definitiv, dar sună mult mai dur decât s-a crezut imediat după încheierea meciului din capitala Italiei.


Ajunsă între timp la Paris, numărul 4 mondial a mai făcut un RMN, după cel practicat luni în țară, iar diagnosticul e "ruptură de ligament". "Îmi țin degetele încrucișate pentru Roland Garros și voi face tot ce e posibil ca să fiu gata", a scris Halep pe pagina ei de Instagram, lângă trei imagini din timpul RMN-ului și tratamentului ulterior.

"Medicii spun că șansele din acest moment sunt de 50/50, dar s-a văzut o îmbunătățire clară față de duminică. Mulțumesc pentru tot sprijinul din ultimele săptămâni. Rămânem foarte pozitivi. Cu drag, Simo", acesta este mesajul postat de româncă.

Antrenament static

Totul s-a petrecut în cursul dimineții, devreme, ea sosind marți la Paris. Ceva mai târziu, a ieșit pe teren, pentru un antrenament susținut chiar pe Arena Centrală "Philippe Chatrier".


Având glezna dreaptă sever bandajată, a schimbat mingi cu antrenorul Darren Cahill. Un antrenament static, după cum l-au văzut cei aflați la fața locului. Fără să alerge, însă fiind "capabilă să pună greutate pe picior la câteva backhand-uri.

Evident are nevoie de timp", a scris jurnalistul Tumaini Carayol pe Twitter, atașând o imagine din timpul ședinței de pregătire.

Simona a mai avut în trecut probleme cu gleznele, dar niciuna atât de dură precum aceasta. Au fost mai multe la cea stângă, acum s-a schimbat situația și trebuie să se adapteze.

Chiar a jucat cu dureri și bandaj, în Cupa Fed contra Serbiei, în aprilie 2014, și apoi în iulie, în turneul de la București, după ce se accidentase în semifinala de la Wimbledon.

Situația actuală nu e fără speranță, dar speranțele sunt legate de evoluția lucrurilor din zilele următoare.

Favorită ghinionistă

După evoluția strălucitoare pe zgură de la începutul sezonului european, Halep era considerată între favoritele la titlu, de mulți chiar marea favorită.

Învigătoare la Madrid, finalistă la Roma, semifinalistă la Stuttgart și cu două victorii în întâlnirea de Cupa Fed cu Mare Britanie, ea a adunat cel mai valoros bilanț pe suprafața roșie în interval de o lună și jumătate din toată cariera.

Vineri, de la ora 13:00 a României, în direct pe Eurosport 1, va fi tragerea la sorți a tablourilor principale de simplu de la Roland Garros. Și poate până atunci Simona va avea vești mai încurajatoare.

Copil avansează

Favorit principal al califărilor, Marius Copil a avansat ieri în ultima rundă a acestora. El l-a învins cu 6-2, 6-2 pe bielorusul Ilia Ivașka, într-un meci care a durat o oră și 12 minute.

Adversarul său pentru meciul care decide pătrunderea pe tabloul principal urmează să fie învingătorul din partida Joris De Loore (Bel)-Peter Gojowczyk (Ger, 31).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.