Lorenzo Bonucci a uitat de ziua tristă în care a sărbătorit forțat titlul lui Juve cu tatăl. Leonardo i-a dat voie să ia masa cu atacantul lui Toro, echipa sa de suflet.
Bonucci a îndeplinit visul băiețelului său, un fan înfocat al rivalei Torino. La patru zile după ziua tristă în care Lorenzo a trebuit să sărbătorească forțat, alături de tată și restul familiei, fidelă bianconerilor, al șaselea titlu consecutiv cucerit de Juventus, joi a trăit una dintre cele mai fericite zile ale vieții. Andrea Belotti, golgeterul lui Toro, l-a invitat la masă în oraș. Bonucci junior și-a putut astfel cunoaște și îmbrățișa idolul.
"În sfârșit, pot să zâmbesc. Acum da, chiar m-am distrat, nu ca duminică, îmbrăcat în acel tricou la petrecerea de scudetto. Grazie, gallo", a postat Leonardo, în numele fiului, pe contul de Instagram, mesajul însoțitor al pozei fericite.
Lorenzo e în al nouălea cer, în brațele idolului său granata, Belotti
{{text}}