GSP.RO a intrat în posesia unor documente oficiale eliberate în august 2016 de Ministerul Tineretului și Sportului, sub semnătura fostului ministru, campioana olimpică Elisabeta Lipă.
Este vorba de o reacție referitoare la înființarea Centrelor de Excelenţă.
CONTEXT: Ieri, secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a acuzat FRF că finanţează centrele de excelenţă înfiinţate la Deva, Târgu Mureş, Timişoara şi Buzău, deşi acestea funcţionează în afara legii, neavând Certificat de Identitate Sportivă eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Gazeta a intrat în posesia documentelor emise de Minister, în august 2016, iar dezvăluirile lui Ștefan sunt confirmate în mod oficial.
"Centrul regional de excelență Deva dă naștere unui grav conflict conflict de interese în ramura de sport fotbal. Conflictul de interese constă în faptul că Centrul regional, la care Federația Română de Fotbal deține calitatea de membru asociat-formator, participă la o competiție organizată de însăși membrul său asociat-fondator, și anume Federația Română de Fotbal. Ca urmare a înregistrării în Registrul Sportiv și emiterii CIS-ului, ar echivala cu încălcarea gravă a dispozițiilor din Legea educației fizice și sportului. Ministerul Tineretului și Sportului nu poate da curs solicitării dumneavoastră", se arată în documentul semnat de Elisabeta Lipă.
Ieri, Justin Ștefan a precizat că va face o adresă către MTS prin care va înştiinţa ministerul cu privire la aceste finanţări făcute de FRF: "Centrele de Excelenţă funcţionează şi sunt finanţate ilegal, atâta vreme cât nu au Certificat de Identitate Sportivă. Mai mult decât atât, nu ne face plăcere, dar va trebui să informăm şi MTS asupra acestui aspect, pentru a se lua măsuri cât mai repede.
Nu ne face plăcere că am ajuns în această situaţie, am fi vrut să colaborăm, nu să avem un conflict, dar poate la un moment dat domnul Burleanu îşi revine. Va trebui să informăm MTS că o asociaţie de sufragerie, pe care nu a recunoscut-o nimeni, nu are CIS, primeşte bani de la FRF în dauna fotbalului amator şi profesionist. Finanţezi nişte centre de excelenţă care sunt ilegale".
{{text}}