Antrenorul parizienilor a fost confirmat de președintele Al-Khelaïfi, după al doilea trofeu cucerit în acest sezon.
PSG a ratat titlul și a decepționat în Ligă, însă a câștigat al doilea trofeu în acest sezon. Succesul chinuit din finala Cupei Franței (1-0 cu Angers), cu autogolul lui Issa Cissokho în minutul 90+1, i-a adus antrenorului și confirmarea că nu va fi dat afară.
"Emery va rămâne cu noi 200%", a anunțat președintele Naser Al-Khelaïfi.
"Sunt foarte autocritic"
Deși a ratat principalele obiective, Unai va continua, iar AS Roma trebuie să-și ia gândul de la el. "Eu sunt o persoană foarte autocritică, însă rămân calm. Am avut în carieră multe momente bune și destule proaste.
E esențial să știi să treci prin perioadele dificile ca să progresezi. Important era să câștigăm trofeul și apoi vom analiza cum să ne ameliorăm jocul sau să schimbăm pentru a fi competitivi în campinat și-n Ligă", a declarat tehnicianul spaniol.
{{text}}