Campionate

Mutu, mesaj în italiană pentru Totti » A povestit cum Totti a dat bani ca să joace împreună: "Adri, vreau să vii la Roma"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 28 mai 2017

Astăzi Francesco Totti va juca ultimul meci pentru AS Roma, echipă pentru care a debutat în 1993.

Mutu, care a jucat împotriva lui Totti, a postat pe contul său de facebook un mesaj în italiană și a amintit de o întâlnire dintre cei doi, când "Briliantul" a fost aproape de ajunge la echipa de pe Olimpico.

"Se retrage unul dintre idolii mei și unul dintre cei mai puternici decari din lume, care mi-a marcat copilăria nu doar prin clasa şi stilul său, ci și prin golurile sale incredibile.

France, a fost o onoare să joc împotriva ta, să te urmăresc şi să îţi admir meciurile. Ca jucător, nimeni nu-ţi poate reproşa nimic, iar ca om sunt sigur că pot spune acelaşi lucru.

Îţi amintesc o întâmplare care rămâne mereu în mintea mea. Îţi aduci aminte vara când trebuia să vin să joc la Roma? Într-una din acele zile (urma să plec de la Fiorentina), m-a chemat Francesco şi mi-a spus «Adri, am renunţat la 1 milion de euro din salariul meu şi i l-am dat Fiorentinei pentru a juca cu tine în atac la Roma. Vrei să vii?».

Ca să fiu sincer, pe moment nu am spus nu. După ce am stat să mă gândesc foarte mult, după ce am simțit afecțiunea fanilor viola şi după ce am vorbit cu Cesare Prandelli (care mi-a zis că dacă plec eu demisionează), am decis să refuz oferta, dar respectul meu a crescut față de acest mare om.

Timpul câştigă mereu, chiar şi împotriva unuia dintre cei mai mari gladiatori ai Romei. Jos pălăria, France", a scris Adrian Mutu pe pagina de Facebook", a fost mesajul lui Mutu.

Când era la Fiorentina, Mutu a fost dorit cu insistență de Roma, care oferea 20 de milioane de euro pentru atacantul român. Totuși, mutarae a fost blocată de șefii echipei viola.

Francesco Totti a strâns 784 de meciuri pentru AS Roma și a marcat 306 goluri.

  • Roma - Genoa se va juca de la ora 19:00 și va fi în direct pe TV Digi Sport.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.