Dan Leasă, directorul general al celor de la FC Voluntari, s-a bucurat în felul lui de Cupa României câștigată în premieră aseară de formația ilfoveană în fața Astrei, scor 6-4 după loviturile de departajare.
A doua zi după finală, oficialul Voluntariului a scos trofeul în curtea casei, la un grătar asezonat cu manele. Alături de Leasă, la respectiva petrecere ar fi participat și membri ai Consiliului de Administrație.
Directorul general nu s-a sfiit să danseze cu trofeul în brațe pe acordurile lăutarului, în timp ce micii sfârâiau pe grătar. Clipul video a fost postat pe facebook.
povestea interesantă a trofeului
Actualul trofeul al Cupei României se acordă câștigătoarei începând din anul 2002, atunci când a fost donat de către Ion Țiriac. Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv și a fost creat de un bijutier din Germania, care și-a dorit să rămână anonim.
Măsoară 60 de centimetri în înălțime și cântărește 12 kilograme. Pe el sunt filigranate stema României și emblema FRF, iar pe soclu sunt imprimate toate câștigătoarele Cupei din 2002 și până azi.
{{text}}