Foresta Suceava se chinuie să termine acest sezon parcurs, în partea sa finală, cu mari dificultăţi. Veniţi, la mijlocul săptămânii trecute, în Bucureşti, pentru disputa cu Juventus, sucevenii au revenit acasă şi au participat, apoi, la un singur antrenament înaintea disputei cu Olimpia Satu Mare pierdută la scor, 0-4.
Cum mulţi dintre jucătorii echipei au abandonat finalul de sezon, suporterii au făcut chetă şi i-au chemat de acasă, pentru meciul cu Olimpia, pe Vraciu, Aeroaiei şi Grumezescu, fotbalişti care locuiesc în alte oraşe.
Susţinătorii ar fi plătit drumul, cazarea şi masa celor în cauză pentru ca aceştia să se afle pe teren în meciul cu gruparea din Satu Mare.
Preşedintele clubului sucevean, Andrei Ciutac, a dat asigurări că Foresta va onora meciul din ultima etapă, cu Dunărea Călăraşi, chiar dacă sucevenii vor alinia o echipă alcătuită, în mare parte, din juniori.
{{text}}