Gazeta Sporturilor a intrat în posesia unui raport de control oficial al Penitenciarului de la Poarta Albă, 143 de pagini, semnat de ministrul Justiției, Raluca Prună, cu dezvăluiri despre activitatea lui Gigi Becali în închisoare.
Becali a scris 5 cărți în urmă cărora a beneficiat de scăderea pedepsei cu 150 de zile, însă Corpul de Control susține că acestea nu sunt lucrări științifice! "În unele cazuri, cadrele didactice nu s-au pronunțat în mod explicit cu privire la caracterul științific al lucrărilor analizate".
În raportul Corpului de Control se mai spune că "unii deținuți care au elaborat lucrări apreciate ca având caracter științific au dificultăți de exprimare în scris în limba română".
Și, ca exemplu, se folosește chiar o cerere scrisă de Becali. Pe care o redăm mot a mot: "Solicit să lucrez 10 ore din cele 30 ore, sâmbătă în locul amenajat în secție având mai multă inspirație și memoria proaspătă din în voire în plus de aceasta scriu cu mai multă eficiență dacă mă aplec mai mult timp de odată în această perioadă deoarece am venit de acasă și am moralul foarte ridicat. Am fost în voit și în acest timp am acesat saitul Parlamentului European și al României mi-am reîmprospătat memoria cu discursurile și acțiunile mele despre care vreau să scriu".
Toate detaliile scrise în raportul Penitenciarului de la Poarta Albă în cazul lui Gigi Becali și cum a beneficiat ilegal de recompense pot fi citite în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală.
Tot azi exclusiv print:
» Scandal de ultimă oră la FCSB: finul lui Reghe a fugit cu banii?!
» EXCLUSIV O singură echipă din România, cap de serie la startul cupelor europene! Program + Posibili adversari pentru cele 5 cluburi + Cât de jos s-a prăbușit Dinamo în clasamentul coeficienților
{{text}}