GSP special   •   Investigatie   •   CAMPANIE GSP

NU ABUZ. Încă două fete bătute la Arad! » Curiosul caz al surorilor Ciorban: una, terorizată de antrenoarea Sereș; alta, “călită” de bătaia primită

Articol de Costin Ștucan   —  marţi, 30 mai 2017

Lista acuzațiilor se lungește.

Antonia Brosovszki, Hannelore Brehuescu, Darina Hamza și Raluca Farcaș sunt primele 4 fete abuzate de antrenoarea Ildiko Sereș-Prisăcariu, de la Clubul Sportiv Școlar Gloria din Arad

Astăzi, un nou copil a acceptat să-și spună povestea pentru Gazetă, în urma lansării campaniei “Nu Abuz”.

Săptămâna trecută, Luanna Ciorban a împlinit 15 ani. Se pregătește să intre la liceu, s-a întors să mai joace baschet, dar cu fiecare zi care trece încearcă să se desprindă de coșmarul scurtei sale vieți de până acum.




Luanna Ciorban, fata căreia o antrenoarea i-a răpit încrederea în sine. Sursă: Facebook

“Lulu” a jucat de la 6 ani la o grupă antrenată de Ildiko Sereș-Prisăcariu. În 2012, la 10 ani, a fost desemnată cea mai bună jucătoare la turneul final de la Brașov.

Viitorul ei în baschet se anunța unul promițător.

Fără să o știe atunci, doar un an o mai despărțea de finalul abrupt al primei etapei din cariera sa.


Palma crăpată cu o creangă

“Pe 1 iunie 2013, am avut o competiție, iar profa a urlat atât de tare la mine încât am început să plâng. I-am spus mamei mele că nu mai vreau să vin la baschet”, spune Luanna. Monica Ciorban, mama fetei, completează: “A făcut-o nesimțită, proastă, tâmpită la un meci de pregătire cu Timișoara. M-a sunat un tătic să vin că fata plânge și că vrea acasă”.

A fost picătura care a umplut paharul.

Timp de 5 ani, micuța jucătoare îndurase agresiuni fizice și psihice care i-au erodat încrederea în sine. Mama ei își amintește:

“S-a retras în ea în ideea că nu se mai implica. Fugea de minge, o pasa imediat. Nu-și asuma responsabilitatea”.

Coșmarul a început în 2012, la un antrenament în aer liber. “Fata mea a făcut alergări și, dacă nu a scos timpul care a trebuit, antrenoarea i-a dat cu o creangă dintr-un copac. A lovit-o peste palmă și i s-a crăpat palma. A venit rănită acasă. Am întrebat-o (n.red. - pe Ildiko Sereș) de ce a lovit-o și a zis că ea s-a uitat la creangă și nu avea cum să-i crape palma”, susține mama jucătoarei.

Luanna, care avea 10 ani la acel moment, confirmă: “M-a lovit peste palmă și mi-a rămas o tăietură”.

Nu a fost singura agresiune fizică.



Lulu Ciorban, alături de colegele ei de echipă. Sursă: Facebook

“Nu mai țin minte exact de câte ori m-a mai lovit. Odată, știu că mi-a dat cu tabla aceea de scheme în cap, iar în afară de incidentul când m-a lovit peste palma, mă lovea cu palma după ceafă”.

Îngrozită de tratamentul care mai conținea jigniri și înjurături, Luanna Ciorban a suferit un șoc. Mama ei a acceptat cu mare greutate să povestească reporterilor Gazetei un episod delicat pe care fata ei și-ar fi dorit să-l păstreze secret.

Relatarea bulversează.

“Luanna era tot timpul timorată. Nu era bine oricum ar fi făcut. Era foarte confuză. Din cauza asta, a făcut peladă, nu am mai spus nimănui până de curând. I-a căzut un smoc de păr din cap, cam de mărimea unei monede de 50 de bani…A făcut chelie în vârful capului. Am fost la dermatolog și ne-a spus că e de la stres”.

Pelada sau alopecia areata este o boală autoimună cu un impact emoțional și psihologic semnificativ asupra pacientului.



Surorile Isabella și Luanna Ciorban. Sursă: Facebook

Mamă contra părinți. Regretul Oliviei Brosovszki

Efectul a fost că familia Ciorban a decis să-și retragă fata.

Atunci, susține mama fetei, au început presiunile din partea celorlalți părinți!

“Eu m-am supărat că părinții s-au revoltat pe mine că retrag fata chiar înainte de campionat. Nimeni nu m-a înțeles atunci. Eu nu vreau să acuz pe nimeni, dar părinții voiau rezultate. Nu conta, mă rog…Toți au fost revoltați. Mai erau două săptămâni până la campionat”, povestește Monica Ciorban pe un ton reținut.

  • Reporter: Și doamna Brosovszki v-a reproșat că retrageți fata?
  • Monica Ciorban: Da…Din păcate. Toți părinții au fost împotriva mea atunci.

“Da, e adevărat. Regret acel moment acum. Am fost egoistă. Era cu o săptămână înainte de turneul final, iar Lulu era cea mai talentată din echipă. Îmi e rușine de mine că am fost părtașă la tot”, admite Olivia Brosovszki.

Ea este mama care a deschis cazul de la Arad, prin scrisoarea postată pe Facebook în care îi cerea scuze fiicei sale Antonia pentru faptul că nu a luat atitudine mai devreme împotriva abuzurilor antrenoarei.

Antonia Brosovszki și Luanna Ciorban sunt colege de generație.

Ceilalți părinți au cerut ședință cu părinții, iar noi nu am fost chemați. Atunci, Ildiko ar fi promis că nu mai ridică mâna asupra copiilor. Noi eram foarte supărați. Un părinte ne-a sunat și ne-a spus că antrenoarea a promis că nu mai bate

Monica Ciorban, mama Luannei Ciorban

Presată de părinți și amăgită cu promisiunea că fata ei nu va mai fi bătută, Monica Ciorban a lăsat-o pe Luanna să continue.

“După aceea, a fost la fel. Din proastă, tâmpită, nu o scotea”.

Întoarcerea în coșmar

După retragerea din 2013, Luanna Ciorban a încercat alte sporturi. Perioadele petrecute la atletism și echitație nu au făcut-o, însă, să uite de baschet, astfel că anul trecut s-a întors la CSȘ Gloria Arad!



Surorile Luanna și Isabella Ciorban. Fotomontaj: GSP

  • Reporter: De ce ați acceptat să meargă din nou?
  • Monica Ciorban: Ea și-a dorit foarte mult. Nu am avut posibilitatea să o ducem la Timișoara. Ea a insistat: “Hai, mami, hai, mami!”. Nu știu… Am prevenit-o că antrenoarea nu s-a schimbat, iar ea mi-a răspuns: “Nu, nu, au zis fetele că s-a schimbat! Nu mai face așa”. E adevărat, bătaie nu a primit, dar din nou a făcut-o proastă, nesimțită…

Coșmarul Luannei a reînceput.

“Diferența este că nu m-a mai lovit. În rest, vorbea la fel ca înainte”, spune puștoaica.

Mama ei confirmă că starea de frică, de nesiguranță s-a întors. “De curând, mi-a spus că nu mai vrea să facă baschet. Chiar n-am înțeles de ce s-a mai dus un an și acum vrea să se lase. Îmi pare rău și de banii aruncați aiurea anul acesta. Nici n-a învățat atât cât a trebuit. Nu o înțeleg, dar chiar am vrut să-i facem pe plac”.

Cazul familiei Ciorban are o întorsătură neașteptată.

Sora Luannei, mai mare cu 9 ani, a făcut și ea baschet la grupele antrenate de Ildiko Sereș-Prisăcariu. Jucătoare în Divizia B, la ICIM, Isabella Ciorban a trecut prin același tratament ca și “Lulu”.



Isabella Ciorban (nr. 11), alături de Ildiko Sereș (dreapta), Denisa Vați (nr. 12) și Monica Brosovszki, verișoara părinților Antoniei Brosovszki. Sursă: Ciprian Petcuț

“Și ea a fost jignită, și ea a primit table în cap. Soțul meu a fost foarte supărat încă de atunci”, spune mama celor două fete.

“Nu știu cum să vă descriu ce am simțit când Luanna a vrut din nou la baschet…Și supărare, mânie. Încercam să o conving, dar încercam să-i și fac pe plac. Eu sper să nu rămână cu sechele”

Monica Ciorban, mama Luannei Ciorban

Luanna confirmă: “Atunci când spuneam acasă că m-a lovit, îmi spunea că și ea și-a luat-o de la antrenoare”.

Surpriza a venit, însă, când Gazeta a contactat-o pe Isabella Ciorban:

“Trecutul e trecut și nu prea vreau să îl dezgrop. Chiar dacă mama mea are o altă părere, eu o respect pe Ildi, indiferent de ce a făcut. Da, am fost lovită, dar au fost alte vremuri…Pe mine, la final de juniorat, m-a călit, a fost o lecție de viață din care am învățat foarte multe”.

 

AI FOST MARTORUL UNOR AGRESIUNI ASUPRA COPIILOR DIN SPORTUL ROMÂNESC?

Intră pe nuabuz.ro și povestește cazul tău.

Spune și tu “ Nu Abuz”!

În episodul următor, puteți citi mărturia unui psiholog chemat să trateze sechele lăsate de abuzurile antrenoarei Ildiko Sereș-Prisăcariu.

CITEȘTE MAI JOS EPISOADELE PRECEDENTE DIN CAMPANIA NU ABUZ

NU ABUZ. Mărturia mamei unei tinere abuzate de antrenoarea ei: “Le-a dat cu tabla în cap până s-a spart”. Gazeta demarează azi campania “Nu Abuz”

NU ABUZ | Noi mărturii șocante despre bătăile primite de junioarele de la Arad. “Comportamentul antrenoarei a devenit absolut inuman”. Direcția pentru Protecția Copilului Arad, după declanșarea campaniei GSP: “Ne vom autosesiza”

NU ABUZ | Au început să vorbească fetele agresate de antrenoarea de la CSS Gloria Arad! Cum a fost lovită o jucătoare de 16 ani pentru a ascunde bătaia de ochii spectatorilor. Mesaj dur pentru fosta antrenoare

NU ABUZ. Regimul groazei. Copil: “Mi-a zis că îmi sparge gura și că mă omoară”. Cum le învăța antrenoarea de la CSS Gloria Arad pe fete să lovească adversarele fără să fie văzute de arbitri

EXCLUSIV Video-șocant la un meci de copii din România. Antrenorul care l-a crescut pe stelistul Niță înjură, urlă și amenință piticii de 10 ani: “Meritați să vă calc în picioare!”. Reacția agresorului + atitudinea incredibilă a părinților

Revoltător! Un antrenor de la FCSB le-a cerut unor copii de 11 ani să piardă un meci oficial! Martor: “I-am auzit când vorbeau să rateze penaltyurile”. Antrenorul e tatăl unui fotbalist de la FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.