Campionate

FOTO+VIDEO Dramatism și luptă teribilă pentru Bundesliga! Wolfsburg trece de Braunschweig și rămâne la masa bogaților, după o partidă electrizantă. Haos cu fanii la final

+11 Foto
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 30 May 2017

Wolfsburg a rămas în Bundesliga, după o dublă victorie în barajul cu Eintracht Braunschweig, 1-0 / 1-0. Returul, disputat luni seară pe terenul lui Braunschweig, a fost decis de portughezul Vieirinha, imediat după pauză.  VIDEO AICI

Wolfsburg a avut un sezon groaznic în Bundesliga, acolo unde a pierdut jumătate din cele 34 de meciuri și s-a clasat a 16-a din 18 participante. A fost cel mai greu sezon al albaștrilor, după ce au obținut promovarea în primul eșalon, în 1997. 

"Am obținut minimul pe care îl puteam obține. Înțeleg bucuria băieților, dar nu e un succes", a declarat antrenorul lui Wolfsburg, Andries Jonker.

Sponsorizată de gigantul auto Volkswagen, Wolfsburg are un singur campionat în palmares, cucerit în sezonul 2008-2009. Interesant este că succesul eroic al băieților pălește în comparație cu echipa feminină a clubului, care a reușit eventul în acest sezon. 

Fanii au invadat terenul

De cealaltă parte, Braunschweig a ratat promovarea, iar fanii au fost foarte nervoși și au năvălit pe teren. Mai multe forțe de ordine au fost detașate ca să îi apere pe jucători și pe fanii veniți în deplasare, în casa "leilor". Jucătorii lui Wolfsburg au fost nevoiți să fugă la vestiare pentru a celebra rămânerea în prima divizie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.