Liga 1

CFR Cluj nu se joacă! Achiziție de marcă după ce a ieșit din insolvență: un internațional român care a jucat în ultimii ani în străinătate

Alexandru Vlad, în duel cu Gabi Torje

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 30 mai 2017

După ce a ieșit din insolvență, CFR Cluj a început să se pregătească pentru sezonul viitor, când vrea să tragă din nou la titlu. 

Iuliu Mureșan, președintele clubului, a anunțat azi că a realizat deja 4 transferuri, aducând jucători români și străini, fără să dea însă vreun nume deocamdată. 

Se pare că unul dintre cei pe care CFR Cluj e aproape de a-l transfera este Alexandru Vlad, conform TV Digi Sport.

Fundașul stânga de 27 de ani al celor de la Dnipro rămâne liber de contract la finalul lunii iunie.

"Vlad este un jucător interesant. Rămâne de văzut dacă îl aducem"Iuliu Mureșan, azi, la TV Dolce Sport

Românul a jucat 25 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile, a dat 5 pase de gol, dar echipa lui se află într-o situația economică dificilă și ar putea să nu mai continue la Dnipro.

500.000 €este cota lui Alexandru Vlad, potrivit transfermarkt.de

Vlad se află în Ucraina din 2013, când a fost vândut de Pandurii pentru 1 milion de euro. Acesta a mai jucat la Săgeata Năvodari și Curtea de Argeș.

1 meci
are Vlad la naționala României, în 2013, contra Poloniei

Dacă Vlad va ajunge la CFR Cluj, sunt șanse mari ca Mario Camora, căpitanul echipei, să nu mai continue la formația antrenată de Vasile Miriuță.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.