Adrian Mititelu a comentat decizia Curții de Apel de a amâna pronunțarea în "dosarul Dezafilierea" pentru data de 15 iunie. Fostul patron al FC U Craiova spune că se aștepta la un asemenea deznodământ al zilei.
"Eu mă așteptam la această amânare. Este un dosar foarte complex, cu foarte multe cereri. Este normal ca instanța să aibă nevoie de mai mult timp pentru deliberare.
Cred că pe 15 iunie se va da verdictul, nu va mai fi o amânare. Eu zic ca 99% vom avea o decizie pe 15 iunie, am văzut cum lucrează completul de la Curtea de Apel.
Am cerut și repunerea Universității Craiova în drepturi, care să se facă la momentul faptelor, în 20 iulie 2011, când echipa era în Liga a 2-a.
Nu mă bucur de nimeni care ajunge în închisoare. În acest caz s-au făcut însă fapte urâte și grave. Vor trece 10 ani ca să se șteargă aceste fapte.
Dacă 220 de milioane de euro despăgubiri mi se par o sumă mare? Ar fi o aberație să comentez așa ceva, când eu am pielea ursului din pădure. Instanța nu s-a pronunțat, să așteptăm și apoi comentăm pe orice subiect", a declarat azi Adrian Mititelu la TV Digi Sport.
{{text}}