Simona Halep o întâlnește joi în turul al doilea pe Tatjana Maria, o jucătoare care în urmă cu patru ani și-a schimbat radical reverul.
A patra jucătoare a lumii revine pe teren la Roland Garros, după ce marți a risipit semnele de întrebare în legătură cu starea gleznei drepte. Una care a rezistat și despre care Simona Halep a spus că este în proporție de 80 la sută vindecată.
"Încă mai simt durere, dar nu este nimic periculos, așa că pot să joc. De câte ori intru pe teren e foarte bine bandajată, nimic nu se poate mișca acolo", a spus românca la conferința de presă de după meciul din primul tur cu Jana Cepelova, pe care l-a câștigat cu 6-2, 6-3.
"Cel mai greu moment de după Roma și până azi a fost în prima zi, când am ajuns acasă, am făcut RMN-ul și mi s-a zis că am ligamentul rupt. După aceea mi s-a explicat că nu este un ligament foarte important cel care s-a rupt. Cele două mult mai importante sunt foarte puternice și o să mă ajute", a explicat Simona pentru treizecizero.ro.
Românca va reveni pe teren și va încerca să avanseze în turneul unde este văzută ca primă favorită la cucerirea trofeului, dar până acolo mai sunt multe meciuri. Primul este cel împotriva germancei Tatjana Maria.
O jucătoare de 29 de ani, una dintre puținele mame din circuit. Ea a născut-o în decembrie 2013 pe Charlotte și de perioada maternității se leagă una dintre schimbările radicale din jocul său.
Înainte lovea reverul cu două mâini, iar când s-a întors în circuit, în aprilie 2014, a început să utilizeze doar o mână.
"Înainte jucam foarte mult cu slice și soțul meu mi-a spus în timp ce eram gravidă că vrea să-mi schimbe reverul. Nu a fost ușor, dar mă bucur că am făcut acest lucru. Am muncit foarte mult și în fiecare zi vedeam progresele, iar acum o simt ca pe o lovitură naturală", spunea germanca în 2016 pentru site-ul turneului de la Hobart.
De ce a intervenit soțul său asupra jocului? Pentru că Charles Edouard Maria este și antrenorul ei. Cu această nouă tehnică, Tatjana a reușit să-și atingă cea mai bună performanță în materie de clasament, ea urcând până pe 62 în iulie 2015.
Tot de acest an se leagă și cea mai bună performanță a sa în turneele de Mare Șlem, turul al treilea la Wimbledon. Simona are un bilanț foarte bun împotriva jucătoarelor care lovesc reverul așa, o specie oricum pe cale de dispariție.
Din cele 25 de meciuri pe care românca le-a jucat în 2017, doar unul a fost împotriva unei jucătoare care are rever cu o mână, la Madrid, unde a întâlnit-o și a învins-o pe Roberta Vinci. Ultima înfrângere în fața unei astfel de jucătoare datează din 2015, de la Roma, când Carla Suarez Navarro a învins-o pe româncă în semifinale.
Două întâlniri în 2009
Simona Halep și Tatjana Maria s-au confruntat pe terenul de tenis acum opt ani, dar pe atunci ambele erau jucătoare diferite.
Cele două meciuri au avut loc în circuitul ITF, mai întâi în turul unu la Monzon, o competiție cu premii totale de 75.000 de dolari, Simona era pe locul 328, iar Tatjana pe 153, iar cea din urmă s-a impus cu 6-1, 6-3. Imediat după această competiție, cele două s-au confruntat în finală la Makasrka, 50.000 de dolari, iar germanca a câștigat cu 6-1, 4-6, 6-4.
"Nu simt niciun fel de presiune, nu mă gândesc că sunt favorită cum spune toată lumea. Sunt doar o jucătoare de pe tablou și am încredere că pot să câștig meciuri"
Simona Halep
{{text}}