Fotbal   •   Liga 1   •   RETROGRADARE

Flavius Stoican se teme de jocurile de culise: "Suntem cu ochii pe Chiajna și Timișoara"

Articol de Cosmin Brujan   —  joi, 01 iunie 2017

Antrenorul Pandurilor crede că e imposibil ca Timișoara și Chiajna să câștige în ultima etapă.

- Domnule Stoican, cum ați trăit ultimul meci de campionat?

- A fost foarte greu. Am fost suspendat şi asta a contat mult. Faptul că nu puteam să-i ajut pe băieţi absolut deloc m-a consumat teribil. E foarte greu să stai în tribună şi să nu poţi să transmiţi în timpul meciului indicaţii către jucători! Conta mult să fiu aproape de ei. Cu mine la marginea terenului randamentul băieţilor este mult mai mare.

- Ce şanse de salvare dați Pandurilor?

- Sincer? Sunt încrezător că facem un rezultat bun la Botoşani. Recunosc că suntem cu ochii şi pe adversarele noastre directe, Concordia şi Poli Timişoara. Suntem însă la mâna noastră pentru că dacă ne vom impune la Botoşani, suntem sută la sută salvaţi. Dar e un meci foarte greu. Dacă ne vom salva de la retrogradare ar fi o fericire peste margini pentru mine, pentru că a fost o muncă titanică din toate punctele de vedere, şi psihologic, şi fizic. Mulţi nu sperau în salvarea echipei. Eu am crezut de la bun început.

- La ce vă așteptați în ultima etapă?

- Trebuie să ne bazăm pe ceea ce facem noi la Botoşani. Dar n-ar fi rău să fim ajutaţi şi de rezultatele indirecte. Nu văd cum o echipă deţinătoare a Cupei ar putea să piardă acasă cu Chiajna! În plus, ştiu ce forţă are Gaz Metan pe teren propriu şi nu văd cum nu ar putea să câştige acolo Poli Timişoara. Dar repet, suntem focusaţi pe ceea ce facem noi la Botoşani.


- Vă e teamă de ceva necurat?

- Nu, sută la sută nu! Dar recunosc că ar fi o dezamăgire mare dacă cele două rivale, Concordia şi Poli, câştigă lejer în ultima etapă. Vom vedea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.