Handbal

FOTO În ultima secundă! Dinamo a câștigat dramatic primul meci al finalei Ligii Naționale, cu CSM București

+11 Foto
Foto: Cristi Preda

Articol de Marian Ursescu  —  miercuri, 31 mai 2017

Dinamo a preluat conducerea în finala Ligii Naționale, după golul marcat în ultima secundă de Asoltanei, care a adus victoria în Ștefan cel Mare: 24-23.

Un meci demn de o finală, cu răsturnări de scor, tensiune, dramatism, nervi. Dinamo a câștigat la final 24-23, dar nici cel mai înfocat suporter al "câinilor" nu se mai aștepta!

"Alb-roșiii" au început mai bine, s-au desprins la trei goluri pe tabelă, dar antrenorul macedonean Zvonko Sundovski a schimbat din mers tactica. A scos portarul și a atacat tot timpul cu 7 oameni pe semicerc! Dinamoviștii s-au apărat mai greu, iar CSM a echilibrat jocul. A trecut chiar la conducere. În ultimul minut al primei reprize, Dinamo a marcat de două ori consecutiv și a intrat la cabine în avantaj: 13-12.

În partea a doua, disputa a continuat la aceleași cote. CSM a părut mai proaspătă și Dinamo a trebuit să alerge acum în spatele "tigrilor". Suspansul s-a menținut până în ultima secundă. Scorul a fost ca un carusel, sus-jos, cu fiecare dintre echipe aflată la conducere.

La 23-23, CSM a avut atacul și șansa de a termina în avantaj. Când mai erau 29 de secunde, Sundovski a cerut-time-out și le-a cerut băieților lui golul izbăvitor, care să o răpună pe Dinamo. Milosevici a aruncat la poartă, braț salvator al lui Irimuș și Dinamo avea atacul. Mai erau doar 6 secunde! Ce să faci în 6 secunde? La time-out, Eliodor Voica a cerut un singur lucru. "Încheiem cu aruncare la poartă!". Mingea a circulat pe traseul Sajad Esteki - Vrankovici - Asoltanei. Extrema dreapta a aruncat la poartă și mingea a intrat în gol!!! Incredibil.

Trăiri diferite

"E ca un blestem pentru noi, jucăm bine, dar pierdem la un gol diferență! Mereu cu Dinamo pierdem pe final. Nu știu de ce", spune cu năduf pivotul Marius Novanc. Macedoneanul Georgijevski a șutat în balonul care intrase în gol în ultima secundă, de 3 ori cu piciorul. De supărare. Nu-i venea să creadă. Toți jucătorii de la CSM și-au pus mâinile în cap.

De partea cealaltă, dinamoviștii au alergat la galerie. În îmbulzeala generală, balustrada care susținea tribuna s-a rupt! "Dinamo! Dinamo!", au cântat Vrankovici și compania. "Pentru prima dată în istorie ne dorim să facem eventul la Dinamo. E țelul nostru", anunță portarul Ionuț Irimuș. Finala nu e jucată însă! Mecul 2 e programat pe 5 iunie, de la ora 18:00, în Sala Rapid.

3 meciuri în Liga Națională au jucat cele două echipe în acest sezon. Toate s-au încheiat la un singur gol diferență pentru dinamoviști: 28-27, 32-31 și 24-23

3 finalea disputat CSM București în campionat. Le-a pierdut pe primele două, cu Minaur (2015) și Dinamo (2016)

Dinamo 24
Sajad Esteki 6, Bera 4, Alahkaram Esteki 4, Vrankovici 3, Mocanu 3, Mironescu 1, Mousavi 1, Șandru 1, Asoltanei 1. Antrenor: Eliodor Voica
CSM București 23
Saurina 7, Bernatonis 6, Milosevici 4, Negru 3, Georgijevski 2, Aslanian 1. Antrenor: Zvonko Sundovski

"Ăsta e sportul. Am avut ghinion, am avut ocazia să câștigăm, dar nu am putut. Cred că am luptat mult în acest meci și rezultatul e nedrept"
Guillaume Saurina, CSM București

"Am slăbit cinci kilograme în meciul ăsta. A fost foarte cald în sală, multă tensiune, dorință de partea ambelor echipe. Cred că trebuie să fim super-mulțumiți că am câștigat"
Ionuț Irimuș, Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.