Liga 1

FOTO EXCLUSIV Încă un jucător părăsește Astra » A semnat cu o echipă din străinătate

+2 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Vlad Nedelea  —  Friday, 02 June 2017

Atacantul Sergiu Buș  (24 de ani) a părăsit-o pe Astra Giurgiu după doar șase luni petrecute la fosta campioană a României. 

Liber de contract, Buș a semnat un contract valabil trei ani cu gruparea bulgară Levski Sofia.

3 goluri
în 14 meciuri a reușit Buș pentru Astra, în toate competițiile

Declarația jucătorului

"Am semnat, e un contract bun, sunt fericit. Am jucat și la ȚSKA, dar nu mă gândesc la rivalitatea dintre cele două echipe. E un nou început, sunt fotbalist profesionist și mă bucur că cei de la Levski au încredere în mine.

Începusem să joc la Astra, dar am avut o ofertă mai bună de la Levski și nu puteam să o refuz. Voiam să plec în străinătate pentru că îmi place mai mult să evoluez în afară.

Îmi doresc să joc bine și să fiu sănătos, dacă randamentul meu va fi bun poate că mă voi gândi și la echipa națională, dar mai este mult până acolo", a declarat Sergiu Buș, în exclusivitate pentru GSP.ro.

"Este un transfer important pentru Sergiu, la una dintre cele mai galonate echipe din istoria fotbalului bulgar. Ei au un proiect extrem de interesant acolo, este un nou patron dispus să investească, iar începand cu sezonul următor vor să se bată cu Ludogoreț pentru câștigarea campionatului.

Sergiu cunoaște foarte bine campionatul, Sheffield l-a cumpărat chiar din Bulgaria.

A promis că marchează 15 goluri sezonul următor, sunt sigur că își va respecta promisiunea", a declarat impresarul Bogdan Apostu, în exclusivitate pentru GSP.RO.

CFR Cluj, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureș, Corona Brașov, CSKA Sofia, Sheffield Wednesday, Salernitana și Astra Giurgiu sunt echipele pentru care a mai evoluat Buș de-a lungul carierei.

A strâns și cinci meciuri la naționala U21, pentru care a înscris o dată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.