Liga 1

OFICIAL Ce a decis Becali în legătură cu memoriul la TAS » Săpunaru, CS U Craiova și Radu Petrescu, găsiți "vinovați"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 06 iunie 2017

Gigi Becali a anunțat că FCSB a depus astăzi actele pentru ca Tribunalul Sportiv de la Laussane să decidă dacă FCSB sau Viitorul este campioana Ligii 1, cele două echipe terminând la egalitate de puncte. 

"Sigur că mergem la TAS. Astăzi am depus memoriul. Am plătit avocatul și toate taxele. Deja ne-am făcut și apărarea. Eu doar vreau să se facă dreptate. Să decidă judecătorii.

Dacă Săpunaru, care nu și-a dat autogol în toată cariera lui, nu făcea asta cu Viitorul, poate nu mergeam la TAS. Dacă CSU Craiova nu băga juniorii cu Viitorul, poate nu mergeam la TAS. Sau dacă Radu Petrescu ne dădea două penalty-uri în meciul cu Viitorul (n.r. 1-1), poate nu făceam plângere la TAS.

Dacă la TAS se decide că Viitorul e campioană, îl sun pe Hagi și îl felicit", a spus Becali la TV Sport.

  • FCSB susține că în caz de egalitate, campioana trebuie să se decide luând în calcul meciurile directe de pe întreaga durată a sezonului, caz în care ar fi campioană.
  • LPF a desemnat-o pe Viitorul și campioană, ținând cont doar de meciurile din play-off.

CUM ŞI CÂND SE VA JUDECA LA TAS


Cristian Jura, arbitru român în cadrul Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a explicat, în studio la Dolce Sport, câteva dintre procedurile care vor fi urmate în acest caz:

  • "În momentul în care depune memoriul la TAS, Steaua va achita o taxă de 1.000 de franci elveţieni"
  • "Apoi, TAS va decide dacă e nevoie de un singur judecător sau de un complet de 3. De regulă, 3 arbitri apar la cazurile complicate. Cum mi se pare acest caz? Unul delicat. Dacă se decide că vor fi 3, atunci fiecare dintre cele două părţi va alege câte un arbitru, inclusiv eu sunt pe listă, iar al treilea e propus de TAS"
  • "Partea care contestă, în speţă Steaua, va trimite un dosar, în 5 exemplare, după care TAS va oferi respectivul dosar celeilalte părţi, care, la rândul ei, va trimite apărarea"
  • "Eu cred că mai devreme de 3 săptămâni nu putem avea un verdict. Viitorul poate fi şi ea parte în această judecată, dacă va solicita acest lucru"
  • "Avocatul Stelei, Ibarolla, a fost în trecut arbitru la TAS. A renunţat, iar în ultimii ani a avut mai multe cazuri la TAS, pe care, pe majoritatea, le-a câştigat"
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.