Fostul internațional italian Giuliano Sarti a decedat, luni, la Florența, la vârsta de 83 de ani.
Născut pe 2 octombrie 1933 la Castello d'Argile, în apropiere de Bologna, Sarti a debutat în Serie A în tricoul Fiorentinei, în 1954. A rămas la Florența până în 1963, bifând un titlu (1955-56), o Cupă a Italiei (1960-61), respectiv Cupa Cupelor (1960-61) cu gruparea viola.
S-a transferat apoi la Inter Milano, făcând parte din vestita echipă cunoscută drept "Grande Inter", cu nume precum Mario Corso, Sandro Mazzola, Giacinto Facchetti, Tarcisio Burgnich sau regretatul Armando Picchi.
În cele 5 sezoane petrecute în slujba "nerazzurrilor" (1963-68), Sarti a bifat câte 2 titluri în Serie A, 2 Cupe ale Campionilor Europeni, respectiv 2 Cupe Intercontinentale. De asemenea, a fost ales "omul meciului" în celebra finală de CCE cu Celtic Glasgow din 1967, atunci când intervențiile sale cruciale au redus dramatic proporțiile scorului, Inter cedând cu doar 2-1 în fața "Leilor de la Lisabona".
După un singur sezon petrecut în poarta lui Juventus (1968-69), Sarti s-a retras în fotbalul amator, agățând definitiv mănușile în cui în tricoul lui Unione Valdinievole. Va rămâne în istoria fotbalului mondial ca unul dintre primii portari-libero, având un stil similar cu cel al goalkeeper-ului Echipei de Aur a Ungariei, Grosics Gyula, al legendei lui Liverpool, Bruce Grobbelaar sau, mai recent, cu cel al lui Manuel Neuer.
8 prezențea bifat Giuliano Sarti în poarta "Sqaudrei Azzurra" (1959-1967)
sursa: gazzetta.it
{{text}}