International   •   CM 2018   •   AMICAL

VIDEO Muscat de Ottonel » Ucraina s-a făcut de râs la Graz, 0-1 cu Malta!

FOTO: Captură

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 07 iunie 2017

Trupa lui Șevcenko s-a pregătit pentru meciul cu Finlanda cu un duș rece marți, în Austria. Maltezii nu mai bătuseră pe nimeni de doi ani!

De doi ani fără două zile, Malta nu mai bătuse pe nimeni. 3 remize în 17 meciuri avea selecționata italianului Ghedin, ultima victorie fiind 2-0 în amicalul cu Lituania.

Marți seară, la Graz, surpriză. 1-0 cu Ucraina, care i-a avut titulari pe Piatov, Kucer, Rakițki, Stepanenko, Selezniov și Iarmolenko!

Golul a picat după un corner și "operațiunea Muscat". Mijlocașul stânga Alexander a centrat, fundașul stânga Zach Muscat, ce joacă la Arezzo (a 3-a ligă italiană) a reluat din 6 metri cu capul, admirat de Sidorciuk și de căpitanul Kucer. (VIDEO)


"Mulți spun că Malta e slabă. S-a apărat bine, profitând de fazele fixe și erorile noastre", a explicat selecționerul Șevcenko.

Presa nu l-a iertat: "Am făcut două egaluri cu Libia și Canada, dar asta e cea mai mare rușine din istoria fotbalului ucrainean", a scris Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.